Alex Pop: „Îmi doresc să ajut echipa să promovăm în Liga 1. Acesta ar fi pentru mine un vis devenit realitate”

Alex Pop: „Îmi doresc să ajut echipa să promovăm în Liga 1. Acesta ar fi pentru mine un vis devenit realitate”

12 ian. 2021 12:55:47

În urma voturilor suporterilor Universității, reușita lui Alex Pop din meciul cu CSM Reșița a fost desemnată SUPERGOLUL anului 2020. Tânărul nostru atacant a vorbit, într-un interviu pentru fcucluj.ro despre primii săi pași în fotbal, despre cele mai frumoase momente trăite pe teren, despre reîntoarcerea la ”U” și despre obiectivele sale pe 2021.

Ne poți descrie puțin golul din meciul cu CSM Reșița?

Eram în faza defensivă, făceam tranziția, cei de la Reșița aveau mingea, iar la o pasă în centru am mers pe intercepție, pe pasă înapoi și am avut noroc. Mijlocașul lor defensiv a dat unde am crezut eu că dă, am interceptat mingea și cum am văzut un unghi liber spre poartă am șutat.

Dacă ar fi să alegi o reușită de suflet, care ar fi aceea? Ar fi cea din meciul cu Reșița, cea cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu sau poate alta?

Cu siguranță cea din meciul cu Viitorul Pandurii, deoarece a fost și primul meu gol la seniori și cu siguranță nu voi uita acel gol.

Cum a fost să îmbraci pentru prima dată la juniori tricoul lui ”U”?

Îmi amintesc încă înainte să fac pasul de la CFR la ”U” că îi spuneam tatălui meu că vreau să mă mut, vreau să merg acolo. Aveam și câțiva prieteni care erau la ”U”, din cartierul meu, din Mănăștur. A fost un sentiment plăcut să îmbrac tricoul lui ”U”, mai ales că de la început, de când am venit am avut un antrenor care mi-a dat încredere, m-a pus căpitan din prima, mi-a dat numărul 10 și m-am simțit foarte bine de mic copil aici.

Ai fost în teste pentru câteva zile la AS Roma. Ți-a lăsat vreo amprentă acea experiență?

Ce m-a marcat și îmi amintesc de când eram atunci la Roma în probe a fost faptul că era academia și hotelul în care stăteau juniorii și toate terenurile de fotbal în aceeași incintă. Dimineața mergeau toți juniorii la masă și seara la cină, iar echipa de seniori mânca împreună cu ei în aceeași cantină, la aceleași mese. M-a impresionat foarte mult chestia aceasta. Vedeam jucători precum Nainggolan sau Totti și nu puteam să cred că sunt la câteva mese de mine.

Cum a fost să te întorci acasă la începutul sezonului trecut?

A fost un sentiment foarte plăcut să revin acasă, m-am bucurat mult de când am aflat că cei de la ”U” sunt interesați de mine, am zis că aici vreau să vin,  să mă întorc, deoarece e clubul meu de suflet și vreau să cresc aici, să mă dezvolt și m-am bucurat mult să mă întorc acasă.

Alături de care dintre colegi te înțelegi cel mai bine?

Nu știu dacă am un coleg cu care să mă înțeleg cel mai bine, mă înțeleg cu mai mulți bine. Probabil că Victor Dican ar fi, să zic, cel mai bun prieten al meu din vestiar, pentru că el e și colegul meu de cameră în cantonamente când plecăm, dar mă înțeleg bine cu mulți jucători.

Cum e să împarți vestiarul cu jucători precum Luchin, Tamaș sau Vâtcă, fotbaliști cu foarte multă experiență?

Ca jucător tânăr, să îi văd pe acești jucători pe care îi urmăream la televizor când eram mic, îți dă o încredere în plus. E un sentiment foarte plăcut să vezi că stau lângă tine în vestiar, că vorbesc cu tine, că îți dau sfaturi, că te încurajează din teren.

Care este cel mai frumos moment trăit de tine pe terenul de fotbal, atât la juniori, cât și la seniori?

Cred că m-aș gândi la finala campionatului național U19, cu Dinamo, pentru că a fost prima finală la categoria mea de vârstă pe care am și câștigat-o. Am reușit să înscriu în acea finală și până acum e cel mai important trofeu pe care îl am în palmares.

Ai alocat tot timpul un spațiu important din viața ta educației. Continuă educația să facă parte din viața ta, te axezi pe asta?

Da, bineînțeles. Acum sunt la două facultăți, una la zi la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și la Facultatea de Educație Fizică și Sport la distanță.

Ce alte pasiuni, hobby-uri ai?

Îmi place să mă plimb, să călătoresc și să văd locuri noi. Îmi place să merg la filme, însă din păcate în perioada asta nu pot face asta. Am multe hobby-uri pe lângă fotbal, dar în ultimul timp, de când e pandemia, nu prea poți face mai nimic. Mă axez pe fotbal, pe școală cât pot.

Ce îți propui tu la nivel profesional și personal de la 2021?

Îmi propun ce mi-am propus și anul trecut. Îmi doresc să ajut echipa să promovăm în Liga 1. Acesta ar fi pentru mine un vis devenit realitate. Personal îmi doresc să joc cât mai mult, să joc mai mult decât anul trecut, să am mai multe reușite în cadrul echipei. Vreau să am mai multe contribuții, asta constă în goluri, pase de gol. Îmi propun să rămân aceeași persoană de până acum, să mă țin și de fotbal și de educație.

Puteți urmări interviul și în format video pe ”U” Cluj TV.

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii