Autoklass, prin sucursala sa din Cluj-Napoca, devine susținător al  FC Universitatea Cluj, prin intermediul unui parteneriat strategic.

Autoklass, prin sucursala sa din Cluj-Napoca, devine susținător al FC Universitatea Cluj, prin intermediul unui parteneriat strategic.

25 aug. 2022 00:00:01

Parteneriatul se bazează pe valorile împartășite de ambele entități: investiția în performanță, profesionalism, integritate și efortul susținut.

”Felicităm echipa FC Universitatea Cluj pentru voința demonstrată și pentru toate eforturile pe care le face, atât în plan sportiv, cât și în plan social, reușind să mențină Clujul în elita fotbalului național! Începând de astăzi, în acest an în care sărbătorim primul an de activitate al sucursalelor noastre Autoklass și Axis în Cluj, ne bucurăm să ne alăturăm comunității locale și să susținem echipa de suflet a Clujului – FC Universitatea Cluj. Astfel, continuăm să susținem sportul românesc la bine și la greu, atât la nivel național, cât și în comunitățile locale în care ne desfășurăm activitatea.

Credem cu tărie că și acest Parteneriat încununează eforturile întregii Echipe Autoklass și Axis, ne onorează și ne obligă în același timp să îmbunătățim permanent nivelul serviciilor pe care le oferim partenerilor noștri de afaceri.

Ne dorim ca, începând de astăzi, alături de echipa FC Universitatea Cluj, să reușim să generăm și să continuăm să susținem schimbarea, încurajând copiii în direcția dezvoltării personale și spre alegerea unui mod de viață sănătos, în care sportul și educația să devină componente tot mai relevante, considerând că onoarea de a purta tricoul unei echipe de fotbal atât de iubite este visul fiecărui copil care își dorește să facă performanță în fotbal, atât la nivel național, cât și la nivel internațional”, a declarat Daniel Grecu, director general Autoklass.

”Considerăm că pasiunea, devotamentul și efortul susținut reprezintă esența dezvoltării sănătoase în orice domeniu, indiferent dacă este vorba de mediul de afaceri, sport, artă sau cultură. Ne bucurăm să susținem o echipă de suflet a tinerilor clujeni, care crede și promovează aceleași valori cu cele ale grupului Autoklass.
Deși sucursala Autoklass Cluj este la început de drum în mediul de afaceri clujean, dorim să ne implicăm în dezvoltarea comunității locale și a generațiilor viitoare prin susținerea activităților și a proiectelor FC Universitatea Cluj în sensul încurajării tinerilor de a adopta un stil de viață sănătos."
a declarat Gabriel Morosan, Coordonator punct de lucru Autoklass Cluj.

Le mulțumim noilor noștri parteneri și domnului director Daniel Grecu pentru că împărtășesc nu doar viziunea noastră asupra fotbalului, ci și asupra responsabilității sociale pe care o companie de talia Autoklass o are față de comunitate. Ne dorim ca acest parteneriat să ajute FC Universitatea Cluj să își îndeplinească obiectivele sportive. Însă, dincolo de asta, ne dorim să promovăm, împreună cu Autoklass, sportul, educația și cultura ca trei dintre elementele esențiale în dezvoltarea sănătoasă a oricărui copil din comunitatea noastră. Cred cu tărie că brandurile puternice atrag alte branduri puternice. Am dovedit acest lucru deja la FC Universitatea Cluj. Autoklass face parte din acea categorie a brandurilor de top care susțin sportul în general și fotbalul în special, iar acest parteneriat vine să confirme că proiectul nostru este așezat pe baze solide și reușește să devină atrăgător pentru marile companii romnești", a declarat Mihai Moga, Brand Manager FC Universitatea Cluj.

Despre grupul Autoklass

Grupul Autoklass este partener autorizat de vânzări și service Mercedes-Benz, smart, Honda și Hymer și deține o rețea de opt sucursale la nivel național, trei dintre acestea având sediul în București, iar celelalte cinci în Cluj, Ploiești, Constanța, Sibiu și Timișoara. Grupul Autoklass este unul dintre partenerii autorizați Mercedes-Benz cu cea mai îndelungată experiență din Romania. În toate locațiile noastre, partenerii noștri vor fi plăcut surprinși să descopere o nouă imagine a showroom-urilor noastre, care sunt reamenajate cu rafinament și eleganță, conform standardelor corporate identity Mercedes-Benz, oferind astfel tuturor partenerilor noștri de afaceri o experiență orientată către valorile Autoklass și către valorile brandurilor pe care le reprezentăm – Mercedes-Benz, smart, Honda și Hymer. 

Datorăm evoluția companiei noastre parteneriatului cu clienții noștri, pe care îi considerăm, în fapt, partenerii noștri de afaceri și cărora ne dorim ca în continuare să le oferim produse și servicii la cele mai înalte standarde de profesionalism și de calitate.

Ceea ce ne diferențiază în fața competitorilor noștri este modul în care ne raportăm la clienții noștri, la furnizorii noștri, în fapt, la toți partenerii noștri de afaceri. Fiecare membru al echipei noastre acționează astfel încât clienții noștri să devină “Clienți pe Viață”. Ne ghidăm în tot ceea ce facem după un principiu esențial,”respectul acordat partenerilor noștri” iar parteneriatul cu fiecare client-partener ne onorează și totodată, ne obligă să le depășim permanent nivelul așteptărilor.

Postat în Evenimente Stiri Homepage Posts De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:
Stiri

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii