FC Universitatea Cluj a obținut, până acum, în această stagiune, trei succese din tot atâtea partide în fața rivalei locale, CFR. În sezonul regular, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au câștigat cu același scor, 3-2, atât partida din Gruia, cât și cea de pe Cluj Arena. Întâlnirea din turul play-off-ului, cu ”U” gazdă, s-a terminat tot cu victoria „studenților”, de această dată, cu 1-0. Sâmbătă, 3 mai, de la ora 21:00, cele două formații se întâlnesc din nou, pe stadionul celor de la CFR, iar echipa noastră caută să completeze un sezon perfect în fața „vișiniilor” și să obțină un loc pe podium, care să-i permită accederea în preliminariile unei competiții europene.
Bilanț pozitiv de partea „studenților” în confruntările directe
Adversare pentru prima dată în 1920 în Campionatul Regional, de-a lungul istoriei, ”U” și CFR s-au întâlnit de nu mai puțin de 86 de ori în toate competițiile. „Studenții” s-au impus de 34 de ori, 24 de meciuri s-au încheiat la egalitate, iar CFR a ieșit învingătoare în 28 dintre aceste partide. În toate aceste dueluri, echipa noastră a marcat de 114 ori, iar CFR a înscris 103 goluri.
Primul meci dintre cele două rivale în Divizia A este considerat cel de pe 7 decembrie 1947, Ferar – ”U” 1-3. În iarna lui 1947-1948, Ferar a fuzionat cu secund-divizionara CFR Cluj și astfel, în retur, are loc prima confruntare pe deplin autentică dintre echipele clujene, de pe cea mai înaltă scenă fotbalistică autohtonă: ”U” – CFR Ferar 2-4 . ”U” era condusă de pe bancă de Nicolae Munteanu, în timp ce antrenorul „feroviarilor” era Elemer Hirsch.
În august, ”U” a oprit o secetă de 10 ani fără victorie în Gruia
Până la începutul acestei stagiuni, cea mai recentă victorie a ”studenților” pe terenul CFR-ului data din 24 martie 2014, atunci când, susținuți ca întotdeauna de un număr semnificativ de suporteri, jucătorii Universității s-au impus cu 2-1, grație reușitelor lui Valentin Lemnaru și Raul Ciupe.
În turul sezonului regular al Superligii, partida dintre CFR și ”U” a fost programată pe data de 4 august 2024, atunci când, deși condusă la pauză cu 1-0 în urma golului marcat de Păun (24), echipa noastră a ieșit determinată de la cabine și a reușit o „remontadă” de neuitat. În minutul 59, servit ideal de Nistor, Masoero a restabilit egalitatea în Gruia cu o lovitură de cap din interiorul careului, cu prima din cele trei reușite pe care avea să le înscrie în poarta rivalilor. Zece minute mai târziu, servantul de la golul egalizator, Nistor, a transformat cu „sânge rece” o lovitură de la 11 metri și ”U” era în avantaj: 2-1. Peter Michael (72) a răspuns aproape instant, dar ultimul cuvânt i-a aparținut lui Ovidiu Popescu (77), care l-a învins pe Sava cu o reluare cu capul, dintr-un unghi dificil. Astfel, echipa noastră reușea să învingă în Gruia după mai bine de un deceniu și să pornească o serie favorabilă în compania celor de la CFR: trei victorii din trei meciuri în partidele disputate până în prezent în stagiunea 2024-2025.
Lupta pentru podium
Aflate la egalitate de puncte (35), ambele echipe speră ca vor termina stagiunea pe un loc care să le asigure participarea în preliminariile unei competiții europene. În prezent, avantajată de numărul de puncte cu care a intrat în play-off, CFR este pe poziția a treia, iar ”U” pe a patra, la distanță de doar o lungime, la începutul rundei, față de Universitatea Craiova, ocupanta locului secund.
Programul complet al etapei a șaptea (play-off)
- Vineri | 20:30 | Universitatea Craiova - FC Rapid 1923
- Sâmbătă | 21:00 | FC CFR 1907 Cluj – FC Universitatea Cluj
- Luni | 20:30 | FCSB - Dinamo București
Meciul din Gruia, care va putea fi urmărit în direct pe DigiSport și Prima Sport, va fi arbitrat de o brigadă condusă de Marcel Bîrsan, ajutat de asistenții Eugen Sebastian Gheorghe și Traian Ionuț Neacșu. În cabina VAR se vor afla Sorin Costreie și Raul Constantin Ghiciulescu.