FC Universitatea Cluj caută a patra victorie a sezonului, tot în deplasare, la Mioveni, acolo unde echipa noastră o va întâlni sâmbătă, cu începere de la ora 18:45, pe nou-promovata FC Argeș, una dintre revelațiile acestui început de sezon în Superligă. După această partidă, ”U” va reveni acasă pentru un nou Derby de Cluj, la care biletele pot fi achiziționate de aici.
Avancronica partidei FC Argeș vs FC Universitatea Cluj vă este prezentată de URBANO SHOPPING & LIVING.
Bilanț echilibrat între combatantele de sâmbătă
Cele două echipe împart o istorie bogată și s-au întâlnit prima dată acum aproape 64 de ani, în data de 26 noiembrie 1961, atunci când Știința Cluj (numele de la acea vreme al Universității) s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la Dinamo Pitești (denumirea de atunci a actualei FC Argeș). La retur, tot „Șepcile roșii” au avut câștig de cauză, însă de această dată au obținut o victorie mult mai categorică, scor 5-1, în meciul care a consemnat și debutul în prima ligă al celui ce avea să devină jucătorul-emblemă al piteștenilor, Nicolae Dobrin.
În total, „studenții” și formația „viola” au disputat 59 de partide directe pe prima scenă a fotbalului românesc, iar balanța înclină ușor în favoarea argeșenilor, care au strâns 27 de victorii, în timp ce ”U” a câștigat de 22 de ori, iar alte zece confruntări s-au terminat la egalitate. Dintre aceste 59 de meciuri, 29 au avut-o ca gazdă pe echipa piteșteană, care a acumulat 18 succese, acestora alăturându-li-se șapte triumfuri clujene și patru remize.
”U”, învingătoare în cel mai important meci din istoria întâlnirilor directe
La nici patru ani de la primul meci din istoria lor comună, Știința Cluj și Dinamo Pitești au fost adversare, pe 11 iulie 1965, în ultimul act al Cupei României. Conduși de pe bancă de Andrei Sepci, „studenții” au „lovit” primii în finala de pe „Republicii” prin Remus Câmpeanu, urmând ca Zoli Ivansuc să dubleze avantajul echipei noastre în minutul 55. Golul lui Țurcan nu a putut schimba destinul meciului și, astfel, pentru prima dată în istorie și singura dată de până acum, un trofeu, cel al Cupei României, a luat drumul Someșului, gravat cu numele „Șepcilor roșii”.
„Matematică perfectă” între cele două echipe la cele mai recente dueluri din Superligă
Etapa a treia a sezonului 2022-2023 aducea un nou episod al acestui duel de tradiție, consumat în primul eșalon, după 23 de ani în care ”U” și Argeș se întâlniseră doar în liga secundă. În Trivale, pe data de 29 iulie, ”U” deschidea repede scorul prin Adrian Bălan (4) și putea face chiar 2-0 la penalty-ul ratat de Purece în minutul 18, însă eliminarea lui Florin Ilie din minutul 40 avea să schimbe radical soarta partidei. Mai întâi, cu două minute înainte de pauză, Ișfan a egalat, pentru ca același Ișfan să facă 2-1 la prima fază după ieșirea de la cabine. Garita a punctat, la rândul său, în minutul 53 și a stabilit scorul final, 3-1 în favoarea piteștenilor.
Returul sezonului regular, disputat pe Cluj Arena, a început în nota în care s-a terminat precedentul duel, iar Garita a deblocat tabela în minutul 18. În ciuda unei evoluții solide și a numoeroaselor ocazii create, formația noastră, antrenată pe atunci de Eugen Neagoe, a obținut doar o remiză, grație reușitei lui Remacle din minutul 61. După un succes al Argeșului și un rezultat de egalitate, avea să vină și victoria Universității, scor 2-0, acum exact doi ani și jumătate (20 martie 2023), în play-out-ul acelei stagiuni, marcatori fiind același Remacle și Dragoș Tescan.
Revedere cu „alb-negrii” pentru șase fotbaliști ai argeșenilor
În actualul lot al lui FC Argeș se află nu mai puțin de șase jucători care au evoluat și pentru Universitatea, unii dintre ei plecând la formația din Trivale de la echipa noastră chiar în această vară. În această categorie se înscriu Dorinel Oancea, care a jucat în 75 de partide pentru ”U”, Vadim Rață, cu 22 de prezențe în tricoul „studenților”, Franck Tchassem și Adel Bettaieb, cu câte nouă, respectiv 15 meciuri în alb și negru. De asemenea, Marius Briceag, actualul căpitan al Argeșului, a fost integralist pentru ”U” în ambele întâlniri din sezonul regular menționate anterior și a totalizat 23 de apariții în tricoul Universității la primul sezon după promovare, în timp ce Kevin Doukoure a evoluat în 33 de meciuri pentru echipa noastră în sezonul 2023-2024, însă nu a bifat niciun minut până acum pentru Argeș în Superligă, din cauza unei accidentări.
Programul complet al etapei a zecea
- Vineri | 20:30 | FC Botoșani - FCSB 3 - 1
- Sâmbătă | 18:45 | FC Argeș - FC Universitatea Cluj
- Sâmbătă | 21:00 | SC Oțelul Galați - Universitatea Craiova
- Duminică | 16:00 | Unirea Slobozia - FC Petrolul
- Duminică | 18:15 | FC CFR 1907 Cluj - UTA Arad
- Duminică | 21:00 | FC Rapid - AFC Hermannstadt
- Luni | 18:00 | FK Csikszereda Miercurea Ciuc - FC Metaloglobus
- Luni | 21:00 | Dinamo București - FC Farul Constanța
Duelul de la Mioveni va fi arbitrat de o brigadă compusă din Ovidiu Robu (Chitila), la centru, ajutat de asistenții Daniel Mitruți (Craiova) și Daniel Cristian Ilinca (Craiova), iar în camera VAR au fost delegați Viorel Nicușor Flueran (Craiova) și Vasile Marinescu (București). Observatorul de arbitri va fi Constantin Augustus (Râmnicu Vâlcea).