FC Universitatea Cluj și Metaloglobus București se întâlnesc în prologul ediției 2025-2026 a Superligii vineri, 11 iulie, cu începere de la ora 19:00. Cu opt transferuri realizate în această vară, „Șepcile roșii” caută să înceapă cu dreptul noua stagiune, împotriva unei formații care se află în premieră pe prima scenă a fotbalului românesc. Duelul de la Clinceni va putea fi urmărit în direct pe DigiSport și Prima Sport.
Istoric aparte al adversarului „studenților”
Înființată acum mai bine de 100 de ani, în 1923, Metaloglobus București a activat în campionatele municipale ale capitalei până în anul 2008, când a fost înscrisă în liga a IV-a. După două sezoane în care s-a calificat în play-off-ul competiției, Metaloglobus a reușit promovarea în al treilea eșalon la finalul stagiunii 2010-2011. Șase ani mai târziu, echipa bucureșteană a făcut următorul pas, obținând biletele pentru liga secundă, acolo unde a evoluat până în vara acestui an. Clasată pe poziția a cincea la finalul play-off-ului din liga a doua în sezonul trecut, Metaloglobus a disputat o „dublă” de baraj cu Politehnica Iași, din care a ieșit câștigătoare, cu 2-1 la general și, astfel, a promovat pentru prima dată în istoria sa în Superligă.
Duelurile directe sunt de partea Universității
Adversarele de vineri s-au găsit în aceeași situație și la prima întâlnire directă, confruntându-se în etapa inaugurală a stagiunii 2018-2019. Diferența o face eșalonul, ”U” impunându-se atunci cu 2-0, la Târgu-Mureș, prin golurile lui Florescu și Gavra, la primul meci după promovarea în liga secundă. Tot în liga a doua s-au desfășurat și celelalte șase meciuri între cele două formații, iar bilanțul total o avantajează pe echipa noastră, care s-a impus de patru ori. Metaloglobus a câștigat două partide, iar un meci s-a terminat nedecis, scor 0-0. În cea mai recentă confruntare, Universitatea s-a impus cu 2-1 pe 28 august 2021, în etapa a 5-a a sezonului regular din liga secundă, grație reușitelor lui Dican și Boiciuc din finalul partidei.
O victorie, un egal și o înfrângere pentru ”U”, cu Metaloglobus gazdă
În returul sezonului menționat anterior (2018-2019), ”U” s-a impus cu 1-0 la București, prin golul marcat de același jucător care majora diferența la meciul tur, Cristian Gavra. În stagiunea următoare, însă, dubla lui Ovidiu Herea înclina balanța în favoarea formației bucureștene, care se impunea pe teren propriu cu 2-0, pentru ca cel mai recent duel direct cu Metaloglobus în postura de echipă gazdă să se termine la egalitate, 0-0, în septembrie 2020.
Programul complet al primei etape
- Vineri | 19:00 | FC Metaloglobus - FC Universitatea Cluj
- Vineri | 21:30 | FC Argeș – FC Rapid
- Sâmbătă | 18:30 | UTA Arad – Universitatea Craiova
- Sâmbătă | 21:30 | FCSB - AFC Hermannstadt
- Duminică| 18:30 | SC Oțelul Galați – FC Petrolul
- Duminică | 21:30 | FC CFR 1907 Cluj – Unirea Slobozia
- Luni | 19:00 | FC Botoșani – FC Farul Constanța
- Luni | 21:30 | FK Csikszereda Miercurea Ciuc - Dinamo București
Duelul inaugural al Superligii va fi condus de o brigadă alcătuită din Vlad Baban, la centru, ajutat de asistenții Alexandru Florian Vișan și Nicușor Marin, iar în camera VAR au fost delegați Sebastian Colțescu și Mariana Cristina Trandafir.