AVANCRONICĂ | U Cluj vs FC Rapid 1923. Duel centenar între „Șepcile roșii” și giuleșteni în prima ligă

AVANCRONICĂ | U Cluj vs FC Rapid 1923. Duel centenar între „Șepcile roșii” și giuleșteni în prima ligă

23 mai 2025 18:42:06

FC Universitatea Cluj încheie stagiunea 2024-2025 cu o partidă pe teren propriu în compania celor de la Rapid, programată sâmbătă, de la ora 18:00, pentru care suporterii își pot achiziționa bilete de aici. Calificați deja matematic în Conference League, „studenții” au nevoie de o victorie în fața giuleștenilor, a patra în acest sezon, pentru a fi siguri că vor ocupa poziția a treia a podiumului Superligii indiferent de rezultatul înregistrat de Universitatea Craiova în fața lui Dinamo.

Istoria întâlnirilor directe

Meciul de sâmbătă dintre ”U” și Rapid reprezintă duelul „centenar” în prima ligă, întrucât cele două echipe de tradiție din fotbalul românesc s-au mai întâlnit de 99 de ori pe prima scenă. Bilanțul este în favoarea giuleștenilor, care au strâns 43 de victorii, Universitatea a ieșit învingătoare de 40 de ori, iar alte 16 partide s-au terminat la egalitate.

Prima confruntare dintre cele două formații datează încă din sezonul 1933-1934, a doua stagiune în care campionatul național se desfășura în sistem divizionar. În tur, pe 26 noiembrie 1933, Universitatea, condusă de pe bancă de Adalbert Molnar, s-a impus cu 2-1, grație golurilor marcate de Grațian Sepi și Silviu Ploeșteanu. La retur, bucureștenii și-au luat revanșa și au câștigat cu 1-0 prin golul lui Geza Medve.

”U” caută a doua victorie consecutivă pe teren propriu împotriva Rapidului

De la revenirea Universității în Superligă, cele două formații s-au întâlnit de patru ori cu ”U” în postură de echipă gazdă, de trei ori în campionat și o dată în Cupa României. Mai întâi, în stagiunea 2022-2023, „Șepcile roșii” și giuleștenii remizau 0-0, atât în Superligă, cât și în faza grupelor din Cupa României. În sezonul precedent, meciul dintre adversarele de sâmbătă s-a desfășurat la Mediaș, iar echipa de sub Podul Grant s-a impus categoric, scor 3-0. În partida din acest sezon regular, Universitatea a câștigat cu 2-1 prin golurile lui Masoero și Thiam, în timp ce pentru bucureșteni a punctat norvegianul Christensen.

Ultimul meci al sezonului, cu gândul la podium

Înaintea ultimei etape, ”U” este pe poziția a treia în clasamentul Superligii, cu 38 de puncte, unul mai mult decât singura echipă care o mai poate depăși, Universitatea Craiova. În cazul unui succes, „Șepcile roșii” ar avea asigurat un loc pe podium pentru prima dată din stagiunea 1971-1972 încoace, atunci când au ocupat tot locul al treilea. De cealaltă parte, Rapid nu mai poate urca mai sus de poziția a cincea, pe care o poate chiar pierde, dacă Dinamo câștigă la Craiova, iar giuleștenii nu obțin toate punctele din partida de la Cluj.

Final de carieră pentru Bogdan Mitrea

Sfârșitul acestei ediții a Superligii este sinonim cu finalul carierei lui Bogdan Mitrea, pentru care meciul de sâmbătă, cu Rapid, va fi ultimul din postura de jucător. Cu aproape 250 de apariții în Superliga României, alte 71 de partide în prima ligă cipriotă și 16 meciuri în Serie B, Mitrea pune capăt drumului său fotbalistic chiar în tricoul în care l-a și început, ca junior, cel al Universității. Internaționalul român, care a marcat la singura sa apariție sub „tricolor”, a cucerit două trofee (Cupa și Supercupa României) în tricoul lui Sepsi OSK, dar și trofeul ligii secunde pe când evolua la CSMS Iași.

Programul complet al etapei a zecea (play-off)

  • Vineri| 20:30 | FC CFR 1907 Cluj - FCSB
  • Sâmbătă | 18:00 | FC Universitatea Cluj - FC Rapid 1923
  • Sâmbătă | 21:00 | Universitatea Craiova - Dinamo București

Meciul de pe Cluj Arena va fi condus de o brigadă alcătuită din George Cătălin Găman, la centru, ajutat de asistenții Adrian Vornicu și Daniel Cristian Ilinca, iar în camera VAR au fost delegați Raresș George Vidican și Marius Omuț.

Postat în Fotbal Superliga Avancronica Stiri Homepage Posts De:
Davin Avram

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii