AVANCRONICA | Ultima deplasare din aprilie, la Craiova

AVANCRONICA | Ultima deplasare din aprilie, la Craiova

27 apr. 2024 08:38:53

Etapa a șaptea din play-out ne aduce o deplasare în Bănie. „Studenții” se vor duela cu FC U Craiova 1948 astăzi, de la ora 17:30.

Oltenii, într-o situație delicată

Fără victorie din primele zile ale lunii februarie, FC U Craiova a ajuns „lanterna roșie” a campionatului după o serie de opt înfrângeri și patru remize în sezonul regular și play-out.

Acel rezultat pozitiv la care am făcut referire a venit acasă, 2-1 împotriva lui Dinamo, după golurile lui Bahassa și Bauza.

Schimbări pe banca tehnică

Începând cu luna aprilie, formația din Oltenia este antrenată de Engen Trică. Până la numirea fostului mijlocaș, pe banca celor de la FC U Craiova au mai fost pe parcursul acestui sezon Nicolae Dică, Florin Drăgan, Paul Răducan, Giovanii Constantino, Valentin David și Nicolo Napoli.

Meciuri cu multe goluri de când am promovat în Superligă

Au fost cinci partide împotriva alb-albaștrilor de la promovarea din vara lui 2022. Dacă primul duel a adus „doar” două goluri, fiind vorba despre o remiză (1-1), în următoarele patru confruntări spectacolul ofensiv a fost garantat.

FC U Craiova s-a impus în două rânduri, cu 5-0 în Bănie și 3-1 la Mediaș pe parcursul sezonului trecut. Ulterior, această ediție de campionat a adus victorii pentru echipa noastră, mai întâi cu 4-3 la Craiova și apoi cu 2-1 pe Cluj Arena.

Cum arată situația înaintea confruntării din Bănie

Oltenii luptă și cu timpul puțin rămas la dispoziție din acest sezon. Ajunși poziția a opta în clasamentul play-out-ului, alb-albaștrii n-au cunoscut gustul victoriei în această fază a campionatului, unde au doar trei puncte adunate în șase partide. Per total craiovenii au acumulat 19 puncte și sunt la două lungimi de un loc de baraj pentru menținerea în Superligă.

Situația lui ”U” este mult mai bună. Alb-negrii au ajuns la 29 de puncte după victoria cu Poli Iași, dar ocupă locul 10. Chipciu și compania încearcă să revină cât mai repede în obiectiv și să dispute astfel barajul pentru calificarea în cupele europene.

Aurelian Chițu (10 goluri) și Juan Bauza (7 goluri) sunt remarcații oltenilor, iar de la ”U” au fost eficienți pe parcursul campionatului Dan Nistor (12 goluri) și Daniel Popa (10 goluri).

Programul etapei a șaptea din play-out

Vineri | 20:00 | Dinamo București – FC Voluntari: 1-1

Sâmbătă | 17:30 | FC U 1948 Craiova – FC Universitatea Cluj

Duminică | 13:30 | Oțelul Galați – FC Hermannstadt

Duminică | 18:15 | Politehnica Iași – UTA Arad

Luni | 17:30 | Petrolul Ploiești – FC Botoșani

Declarațiile lui Ioan Ovidiu Sabău

Înaintea confruntării de la Craiova, Ioan Ovidiu Sabău a oferit câteva declarații pentru canalul de YouTube FC Universitatea Cluj. Antrenorul „studenților” e de părere că urmează un meci greu în Bănie, pe terenul ultimei clasate din play-out:

„Nu-i ușor deloc. E o echipă disperată după puncte în momentul de față. Vor juca să câștige, vor ataca și vor risca totul. Vedem cum ne refacem noi. Ne-a mai rămas un obiectiv. Avem cel mai încărcat program dintre toate echipele, am jucat patru partide la trei zile și e mult pentru noi ținând cont că nu avem un lot atât de numeros. E o problemă apăsătoare, greu de gestionat. Poate că nu mai există presiunea privind salvarea de la retrogradare, fiind în proporție 95% siguri de locul în Superligă. Sper ca băieții să fie refăcuți din punct de vedere fizic, pentru că ne așteaptă un meci foarte greu. Nu știu cum să-l gestionez, pentru că avem câteva accidentări, jucători nerefăcuți și sper să găsesc soluțiile potrivite.”

Întrebat dacă se poate anticipa un joc mai închis, tacticizat, Sabău a spus:

„Sigur că și ei își vor lua măsuri. Avem și noi jucători de calitate, dar nu știu cum vor aborda ei meciul. Și noi am avut o perioadă dificilă, s-a văzut frica de a nu risca și de a nu primi gol. Am trecut și printr-o perioadă în care noi jucam fotbal, iar adversarul avea o jumătate de ocazie sau o ocazie și marca. Nu-i ușor să gestionezi asemenea momente. Pentru noi acum e un pic mai ușor, dar n-aș vrea să cedăm. Îmi doresc să facem cât mai multe puncte în etapele rămase de disputat și să terminăm pe primul loc în play-out. Ar fi o performanță pentru noi.”

La final, antrenorul a avut un mesaj și pentru juniorii echipei care vor evolua în returul semifinalei cu Farul Constanța, din Liga de Tineret:

„Să aibă curaj și să joace din plăcere. Sunt și doi jucători care s-au antrenat cu noi, Chinteș și Techereș, și cred că ar trebui să se vadă că au un anumit ritm, dar și calitate, pentru că nu întâmplător au venit la prima echipă.”

Meciul dintre FC U 1948 Craiova și FC Universitatea Cluj va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 17:30 și va putea fi urmărit în direct pe Digisport, Prima Sport, respectiv Orange Sport. Horia Mladinovici a fost delegat să conducă de la centru partida, iar cei doi asistenți vor fi Ciprian Danșa și Marius Badea. În camera VAR se vor afla Adrian Cojocaru și Alexandru Vodă.

Postat în Fotbal Liga 1 Stiri Homepage Posts De:
Costi Solovastru
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii