Bine ai revenit, Andrei Cordoș!

Bine ai revenit, Andrei Cordoș!

1 dec. 2021 12:29:29

Andrei Cordoș se alătură familiei Universității Cluj, fostul fundaș central al formației noastre fiind noul manager general al clubului.

Cariera de jucător a lui Andrei Cordoș a început sub alb și negru, primii pași în fotbal la nivel de juniori fiind făcuți la academia lui ”U”. În sezonul 2006/2007, el a îmbrăcat pentru prima dată tricoul echipei mari la vârsta de 18 ani, debutând într-un meci câștigat de „studenți” cu 6-0 pe terenul celor de la Bihorul Beiuș. În acea stagiune, Andrei a avut o contribuție importantă la promovarea echipei în Liga 1, fiind om de bază cu 23 de prezențe și un gol marcat.

A evoluat timp de patru ani pentru ”U”, perioadă în care a fost convocat „sub tricolor” la naționala de tineret a României. În 2009, fundașul clujean pleca de pe „Ion Moina” și semna în Italia cu Frosinone.

Andrei a revenit la ”U” în 2017 și a pus umărul la promovarea echipei din al treilea eșalon în liga secundă. În total, acesta a strâns 120 de meciuri în alb și negru, marcând de șase ori.

Noul manager general al Universității Cluj va prezenta mai multe informații despre strategia ce va fi implementată în cadrul clubului într-o conferință de presă ce va avea loc după ultima etapă din acest an.

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii