Calificare în semifinalele din Liga Elitelor pentru juniorii U19

Calificare în semifinalele din Liga Elitelor pentru juniorii U19

16 apr. 2022 21:29:53

Juniorii U19 au câștigat cu 3-1 pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaș și au „obținut biletul” către semifinalele din Liga Elitelor cu o etapă înainte de finalul play-off-ului.

U” a deschis scorul la Mediaș prin Iustin Neacșu, gazdele egalând după pauză. Rareș Cucoș și Adrian Coman au punctat pentru echipa noastră.

Echipa de start utilizată de Marius Suller: Alex Bledea, Alex Fărăgău, Darius Fălcușan, Iustin Neacșu, Darius Fălcușan, Luca Podea, Rareș Uțiu, David Molnar, Septimiu Kolbasz, Matei Moraru, David Morar, Rareș Cucoș.

Rezerve: Cristian Tătaru, Radu Pop, Alin Techereș, Cosmin Larionesi, Andrei Vînău, Adrian Coman, Darius Deac, Marius Maroșan.

Marius Suller a vorbit pentru fcucluj.ro despre calificarea în următoarea fază din Liga Elitelor: „Sunt foarte fericit, Dumnezeu a fost cu noi. O victorie imensa împotriva unei echipe super motivate, care a avut în componență cinci jucători care evoluează la Liga 1, o victorie care ne asigură matematic calificarea în semifinalele competiției. Cred că performanța acestor băieți este istorică pentru acest club, deoarece e important de știut că acești copii sunt mai mici cu unul,doi, trei sau chiar patru ani decât competitorii lor și că pe parcursul campionatului am pierdut foarte mulți jucători importanți.

Trebuie să rămânem echilibrați, deoarece până a ajunge în echipa mare mai e cale lungă, e nevoie de mai multă muncă și sacrificiu și sunt convins că în viitor vor face pasul spre performanță. Astazi suntem puternici ca grup, pe viitor sper să ne dezvoltăm și individual.

Țin să le mulțumesc celor din conducere pentru sprijin, celor care au făcut și fac parte din staff: Ungurușan în prima parte a campionatului, Filip Lăzăreanu, lui Laurențiu Rus căruia îi mulțumesc în mod special pentru că a venit alături de noi și nu în ultimul rând lui Marius Stan care a fost sufletul acestor copii!

La finalul săptămânii viitoare, juniorii U19 vor primi vizita celor de la Universitatea Craiova, meci al cărui rezultat va hotărî locul de pe care echipa noastră va intra în faza semifinalelor. Singura echipă calificată până acum este Farul Constanța.

Postat în Fotbal Liga 2 Stiri Homepage Posts De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii