Grupele de juniori ale Universităţii Cluj, angrenate în Campionatul Naţional şi Liga Elitelor, au încheiat neînvinse prima etapă din noul sezon competiţional.
Primul succes a fost bifat, sâmbătă dimineaţă, pe terenul sintetic din Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu”, în Campionatul Naţional Under 16, acolo unde elevii lui Marius Stan au trecut cu 2-0 de LPS Banatul Timişoara, prin golurile lui Călugăr respectiv Neacşu, ambele marcate în partea a doua.
“U”: Marciniszyn – Podea, Mureşan G., Mureşan R., Kacso, Matioc, Doru, Raţiu, Călugăr, Neacşu, Resteşan. Au mai jucat: Lakatos, Ferenţi, Drug, Ciurbe, Pop.
În aceeaşi zi, dar la Baza Sportivă “Clujana”, s-au disputat partidele din Liga Elitelor U19 respectiv U17, iar formaţia pregătită de Călin Sălăgean a remizat, 1-1, cu UTA Arad. Oaspeţii au deschis scorul prin Gavrilă (29), în timp ce Forna a restabilit egalitatea în minutul 78.
“U”: Gorcea – Telcean, Pop C., Paşcalău, Ilieş, Vomir, Scocîlcă, Văsălie, Oargă, Forna, Trifan. Pe parcurs, au mai intrat: Cotenescu, Meşter, Cucoş.
În fine, ultima victorie a zilei a venit în Liga Elitelor U17, băieţii lui Daniel Sima câştigând cu 2-1, tot în faţa “Bătrânei Doamne”. Arădenii au condus la pauză graţie reuşitei lui Rotea (7), dar micii “studenţi” au întors rezultatul în repriza secundă, prin Suveg (50) şi Matei (74).
“U”: Bledea – Belean, Molnar, Szabo, Moraru, Hofman, Matei, Uţiu, Baior, Morar, Suveg. Au mai evoluat: Sima, Kolbasz, Florea.
Etapa viitoare, programată miercuri, Universitatea Cluj se va duela, în deplasare, cu ACS Kids Tâmpa Braşov (ora 16:00, Liga Elitelor Under 19, ora 18:00, Liga Elitelor Under 17). În Campionatul Naţional U16, “U” va sta.
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin