Aflat astăzi, la prânz, într-o scurtă vizită în Parcul Sportiv “Iuliu Hațieganu”, selecționerul echipei de fotbal a României, Christoph Daum, a discutat cu președintele Radu Constantea, cu vicepreședintele Cosmin Irimieș, dar și cu managerul Ioan Ovidiu Sabău, despre proiectul FC Universitatea Cluj.
Însoțit pe aleile parcului de antrenorul secund al “tricolorilor”, Ionuț Badea, selecționerul a vorbit cu oficialii echipei noastre în vecinătatea terenului III, însă fără să întrerupă antrenamentul care tocmai începuse.
Fiind vorba despre un nou început, trebuie să luați lucrurile pas cu pas, să tratați totul ca pe un proces. Pentru a reuși, e necesară multă răbdare, deoarece, fiind la început de drum, nu vă va fi ușor. De obicei primul an este și cel mai dificil, dar lucrurile se reglează pe parcurs. Este foarte important faptul că vă adresați comunității și mi-aș dori ca toți factorii să fie alături de voi”, a subliniat Daum.
Atacantul Universității Cluj, Iuliu Hațiegan, s-a arătat încântat de prezența selecționerului german la antrenamentul de astăzi.
Pentru echipa noastră a fost o încântare să îl știm alături de noi, chiar dacă nu a poposit prea mult. Chiar și așa, orice fotbalist își dorește să fie urmărit de selecționerul echipei naționale a României, fie și pentru câteva minute. Nu te întâlnești în fiecare zi cu asemenea ocazii”, ne-a declarat fotbalistul.
Christoph Daum s-a aflat la Cluj cu prilejul unei conferințe pe care a susținut-o studenților Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB).
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin