COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

15 apr. 2021 12:21:40

Consiliul Director al F.C. Universitatea Cluj s-a reunit în data de 09.04.2021, în vederea examinării evoluției echipei noastre, cât și a situației create prin terminarea mandatului de președinte al domnului Radu Constantea.

În urma analizării acestor aspecte, s-a ajuns la concluzia unanimă de împlicare, în mod direct, a Consiliului Director, prin alegerea domnului Constantin Răduță în funcția de Președinte al Consiliului Director.

Desemnarea domnului Constantin Raduță este recomandată de trecutul său sub culorile Universității Cluj, cât și prin experiența sa vastă în domeniul managerial sportiv.

În urma realizării visului său, acesta a devenit jucător de bază al echipei Universitatea Cluj și a contribuit, împreună cu o pleiadă de fotbaliști reprezentativi valoroși, la promovarea în Campionatul Divizia A și obținerea, în continuare, de rezultate deosebite.

În paralel cu activitatea sportivă, a urmat și absolvit cursurile Universității Clujene.

Ulterior, a fost numit în funcția de antrenor în Divizia A, cât și cea de conducător al F.C. Universitatea Cluj.

Pe plan profesional a dobândit o vastă experiență managerială sportivă, cu rezultate deosebite în activitate.

Precizăm că nu este implicat politic!!!

Prin neîndeplinirea, în mod repetat, a obiectivului promovării în Liga 1, constatăm cu dezamăgire că rezultatele și jocul echipei noastre nu au corespuns exigențelor numeroșilor suporteri adevărați ai echipei universitare clujene, constatându-se, în continuare, deficiențe care nu au dus la îndeplinirea obiectivului (promovarea în Liga 1).

Prin alegerea domnului Constantin Raduță ca președinte, se dorește implicarea mult mai serioasă a Consiliului Director în activitatea și managementul echipei, dorind să procedăm la o analiză foarte serioasă la toate nivelurile de activitate, prin eliminarea carențelor și implementarea unui sistem managerial eficient care să conducă, în primul rând, la formarea unei echipe competitive, valoroase, ce să aibă forță de a promova și apoi a evolua la nivel superior.

În paralel, va trebui să punem în continuare un accent pe activitatea Centrului de copii și juniori, printr-o vastă selecție a tinerelor talente din Cluj sau din Transilvania și prin desemnarea ca antrenori din rândul foștilor jucători merituoși care au îmbrăcat tricoul lui ”U”.

Trebuie să analizăm și să corectăm împrejurarea care a dus la risipirea multora dintre jucătorii talentați formați în curtea noastră, care au fost în mod grav ignorați, iar acum evoluează, cu succes, la alte echipe.

Nu putem să fim, în continuare, nepăsători și să asistăm pasivi la rezultatele negative ale echipei.

Trebuie să fim răspunzători față de dorința fiecărui clujean, cât și pentru condițiile optime asigurate și puse cu generozitate la dispoziția echipei, prin efortul Consiliului Local Cluj, Universităților din Cluj și Sponsorilor, printr-un control eficient și transparent al banului public.

Prin alegerea și susținerea domnului președinte Constantin Răduță, considerăm că toate aceste deziderate se vor îndeplini, spre satisfacția adevăraților și numeroșilor suporteri ai Universității Cluj.

HAIDE ”U” !!!

Postat în Evenimente Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii