CRONICĂ Farul - U Cluj 0-1 | Victorie cu inima la malul mării

CRONICĂ Farul - U Cluj 0-1 | Victorie cu inima la malul mării

19 aug. 2025 00:22:53

FC Universitatea Cluj a închis runda a 6-a a Superligii cu o victorie pe terenul celor de la Farul Constanța (1-0). Golul lui Dino Mikanovic (4) a decis partida, câștigată de „studenți" în inferioritate numerică, după eliminarea lui Iulian Cristea din minutul zece.

Echipa noastră a început cu intenții ofensive meciul de la malul mării și a amenințat prima dată poarta lui Buzbuchi prin Nistor (2), care a șutat peste buturile constănțenilor din afara careului. La faza imediat următoare, debutantul Gheorghiță a centrat perfect înspre bara a doua, de unde Mikanovic (4), la al doilea său joc în tricoul „studenților", a reluat imparabil și a deblocat tabela. La cealaltă poartă, o lansare în adâncime către Ișfan a fost prima tentativă ofensivă a „marinarilor", iar, în urma unui duel cu Iulian Cristea, centralul Florin Andrei i-a acordat cartonașul roșu fundașului nostru. Din lovitura liberă rezultată, Ganea a trimis în forță peste poarta apărată de Iustin Chirilă.

Aflată în inferioritate, "U" a răspuns prin același Gheorghiță (16), în premieră în „alb și negru", dar reluarea acrobatică a acestuia a trecut pe lângă bara dreaptă. A venit și rândul lui Lukic în minutul 19 să încerce poarta, când a trimis peste din unghi.

Chirilă și-a trecut în cont prima intervenție la ieșirea din prima jumătate de oră, când Ișfan (29) a șutat din interiorul careului, dar tânărul nostru portar a reținut fără mari probleme. Jocul pe contre a continuat, iar nou-venitul Gheorghiță (32) a trecut în viteză pe lângă Larie și a căutat colțul lung, însă Țîru a întins piciorul și a blocat șutul, trimițând în corner.
În minutul 37, Chirilă a avut din nou răspuns în fața lui Ișfan și a respins reluarea atacantului gazdelor din doar câțiva metri, păstrând la finalul primei părți scorul stabilit încă din minutul 4 al meciului: Farul-"U" 0-1.

Repriza secundă a început fără modificări în tabăra „Șepcilor roșii", care puteau să își dubleze avantajul la reluarea lui Gheorghiță (49) din centrul careului după recentrarea lui Artean, dar Buzbuchi a fost atent și a prins balonul. La cealaltă poartă, Chirilă s-a evidențiat, la rândul său, la șutul lui Tănasă (58), boxat în lateral de goalkeeper-ul „studenților". Minutul 60 a adus primele schimbări efectuate de Ioan Ovidiu Sabău: Miguel Silva și Fabry au intrat în locurile lui Gheorghiță și Bic.

Echipa noastră a continuat să se apere compact, forțând adversarul să șuteze de la mare distanță, cum a fost și cazul execuției lui Vînă din minutul 66, reținută de Chirilă. L-a imitat Radaslavescu (69) la faza imediat următoare cu un șut în forță, dar nu a reușit să cadreze mingea care a trecut puțin peste poartă. Zece minute mai târziu, "U" putea închide meciul grație lui Lukic (79), care a preluat elegant și l-a depășit pe Buzbuchi, dar reluarea sa din unghi a fost blocată inextremis de Țîru. În ultimul minut regulamentar, și-a făcut apariția pe teren și Atanas Trică, în locul bosniacului Lukic.

În prelungiri, Sima (90+5) și Fabinho (90+7) au încercat să smulgă un punct pentru Farul cu execuții din afara careului, dar niciunul dintre aceștia nu a prins spațiul porții. Echipa noastră a închis bine spațiile până la final, a limitat ofensiva dobrogenilor și a obținut o victorie importantă, a doua din această stagiune de Superligă. În runda următoare, "U", ajunsă la nouă puncte în clasament, revine acasă și o va înfrunta pe Cluj Arena pe Dinamo București, sâmbătă, 23 august, de la ora 21:30. Biletele pentru acest meci sunt disponibile aici.

Farul Constanța-FC Universitatea Cluj 0-1 (0-1)

Echipa de start: Chirilă – Mikanovic, Codrea, Cristea, Chipciu – Artean, Simion, Bic (Fabry, 60) - Nistor – Gheorghiță (Silva, 60), Lukic (Trică, 90)

Rezerve neutilizate: Gertmonas, Lefter – Chinteș, Toșca, Barstan, Drammeh, Murgia, Bota

Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Postat în Fotbal Superliga Cronica Stiri Homepage Posts De:
Davin Avram
Stiri

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii