CRONICĂ U Cluj vs CFR 2-2 | Remiză spectaculoasă în derby-ul orașului

CRONICĂ U Cluj vs CFR 2-2 | Remiză spectaculoasă în derby-ul orașului

30 sept. 2025 00:38:12

FC Universitatea Cluj a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida cu CFR, după ce echipa noastră a fost condusă cu 0-1, a întors scorul în doar trei minute, dar „feroviarii” au egalat în partea secundă. Pentru ”U” au punctat Dino Mikanovic (34) și Jovo Lukic (37).

Episodul 88 din Derby de Cluj a început cu un moment emoționant alături de Florin Piersic. Îndrăgit pentru rolurile sale de pe marele ecrane sau de pe scena de teatru, respectat pentru atașamentul față de “U”, marele actor a fost invitatul special al partidei și a ținut un scurt discurs de la marginea terenului, ovaționat de un stadion întreg. Momentul a fost completat de spectaculoasa coregrafie a Peluzei Șepcile Roșii, care l-a avut în centru pe Mărgelatu, celebrul personaj interpretat de Florin Piersic.

Imediat după acest moment, s-a trecut la fapte în duelul dintre „studenți” și „feroviari”, iar ritmul a atins un nivel ridicat încă din primele secvențe ale meciului, cu oaspeții beneficiind de un corner după doar un minut, gestionat însă fără probleme de apărarea noastră.

Tot de la o fază fixă a venit și deschiderea scorului, semnată de Djokovic (9), care a reluat plasat cu capul din mijlocul careului, după o centrare trimisă de Cordea din lovitură liberă. ”U” a căutat un răspuns rapid și a împins liniile înspre poarta lui Hindrich, însă fără a reuși să-și creeze ocazii clare de marca în primul sfert de oră de pe Cluj Arena. Minutul 19 a adus prima acțiune legată a „Șepcilor roșii”, însă centrarea din partea dreaptă a lui Mikanovic a fost respinsă in-extremis în corner de Coco, chiar din fața lui Lukic. Din cornerul rezultat, faza s-a prelungit, iar Artean și Postolachi s-au încurcat reciproc la o minge înălțată de Sinyan in interiorul careului, iar acțiunea s-a încheiat cu șutul mult peste poartă al atacantului moldovean.

Până la ieșirea din prima jumătate de oră, echipa noastră a menținut o posesie superioară, căutând breșele din apărarea adversă, iar insistențele s-au văzut pe tabelă în minutul 34, când Nistor l-a găsit în careu pe Mikanovic, iar șutul croatului, deviat de Matei Ilie, l-a păcălit pe Hindrich, restabilindu-se egalitatea. Aceasta a persistat doar trei minute, pentru că Nistor și-a continuat evoluția bună cu un nou „serviciu” de clasă, de această dată pentru Lukic, care a trimis cu capul în plasa porții oaspeților pentru o „remontada” pe repede-înainte.

Cu ”U” în avantaj și în control, ultima ocazie a primei părți a aparținut celor de la CFR, însă Gertmonas a avut un reflex inspirat la șutul în forță expediat de Louis Munteanu din doar câțiva metri, iar, astfel, la pauză s-a intrat cu tabela favorabilă „studenților”: ”U”-CFR 2-1.

A doua repriză a început cu o dublă modificare în tabăra adversă, dar tot cu ”U” în ofensivă, căreia i-au lipsit doar câțiva centimetri pentru a-și dubla avantajul. Nistor și El Sawy au declanșat un contraatac în viteză, Lukic a întors către Postolachi, acesta a combinat elegant cu Drammeh și a trimis către colțul lung, însă mingea s-a scurs agonizant pe lângă poartă. La faza imediat următoare, Artean a deviat inspirat pe spate o centrare trimisă de Nistor, dar la fel ca în debutul meciului, Coco a îndepărtat pericolul în ultimul moment, de această dată din fața lui Cristea.

Ocaziile s-au răzbunat, iar CFR a egalat la 2 în minutul 58, grație reușitei lui Biliboc, care a șutat din flancul drept și a fost ajutat și de o ușoară deviere pentru a restabili echilibrul. Șase minute mai târziu, Ioan Ovidiu Sabău a efectuat, la rândul său, două înlocuiri: Drammeh și El Sawy au părăsit terenul, iar locurile lor au fost luate de Codrea și Bota, iar la una dintre următoarele întreruperi, și-a făcut apariția în joc și Macalou, înlocuindu-l pe Postolachi.

Pe parcurs, jocul a mai pierdut din cursivitate și a devenit mai degrabă unul de uzură, din cauza numeroaselor faulturi fluierate în zona de mijloc a terenului. Cu un sfert de oră înaintea finalului timpului regulamentar, Sabău și-a consumat și ultimele două schimbări și i-a trimis în teren pe Miguel Silva și Fabry, în locurile lui Chipciu și Nistor. Aproape instantaneu a venit o șansă importantă a „Șepcilor roșii”, care puteau face 3-2 prin Lukic (79), însă bosniacul a șutat din unghi pe lângă buturile lui Hindrich.

Finalul întâlnirii a adus un joc pe contre, cu momente alternative de presiune exercitate de cele două echipe, dar tabela a rămas „înghețată” la 2-2 până la ultimul fluier al centralului Barbu. În urma acestui rezultat, ”U” ajunge la 14 puncte, iar în următoarea etapă se va deplasa la Miercurea Ciuc pentru meciul cu Csikszereda, programat sâmbătă, de la ora 15:00.

FC Universitatea Cluj – FC CFR 1907 Cluj 2-2 (2-1)

Echipa de start: Gertmonas – Mikanovic, Cristea, Cisse, Chipciu (Silva, 76) – Artean, Drammeh (Codrea, 64) – El Sawy (Bota, 64), Nistor (Fabry, 76), Postolachi (Macalou, 69) - Lukic

Rezerve neutilizate: Lefter, Chirilă –  Capradossi, Toșca, Murgia, Orban, Trică

Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Postat în Fotbal Superliga Cronica Stiri Homepage Posts De:
Davin Avram

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii