FC Universitatea Cluj s-a impus pe terenul celor de la CS Mioveni, cu 1-0, singurul gol al partidei fiind reușit de Alex Negrean. Cu un joc solid și matur, echipa noastră a reușit să obțină cele trei puncte care o urcă pe locul trei în clasament.
La finalul partidei, Costel Enache a tras câteva concluzii: „Am văzut un joc între două echipe care și-au dorit victoria în această seară. Eu mă bucur că am obținut-o noi, deși nu ne-a fost chiar așa ușor. Vreau să felicit jucătorii pentru modul în care au înțeles să fie disciplinați, să fie uniți și să lupte până la capăt.
E un mare pas înainte din punct de vedere mental. Sigur, la aspectul tehnico-tactic mai este de lucrat, dar tot timpul va fi așa. Am spus înainte de meci că e nevoie de puncte pentru a ne atinge obiectivul. Mijloacele sunt mai puțin importante, dar eu sunt bucuros pentru cele trei puncte. Nu e cea mai mare bucurie din viața mea, e o bucurie de moment. Vor urma alte jocuri foarte importante și avem mult de muncit pentru a ne atinge obiectivul, dar e un pas înainte și ne dă încredere”
Acesta a vorbit și despre lupta pentru promovare: „E devreme, dar cred că am anticipat cu toții că va fi o luptă foarte echilibrată. Echipele de la locul 11 în jos pot ajunge cu o victorie în primele șase. Atunci, fiecare echipă își joacă șansa și se vede un echilibru foarte bun în liga a doua. Nu poți anticipa un rezultat în acest campionat. Lupta va fi dură și lungă.
Toată lumea își dorește promovarea. Eu sunt primul, deoarece mi-am asumat acest obiectiv. Îmi doresc și muncesc pentru el”, a spus antrenorul echipei noastre.
Alex Negrean este încântat pentru prima sa reușită la nivel de seniori: „Este primul meu gol, după ce am așteptat destul de multă vreme, cam 23, 24 de meciuri. Mă bucur și îmi dă încredere și aștept să vină mai multe reușite, pentru a ajuta echipa. Exersez mereu după antrenament anumite execuții și cu stângul și cu dreptul, iar acum am încercat și se pare că a ieșit.
Suntem neînvinși și asta ne dă o încredere imensă. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să reușim să legăm victorii. Asta ne dă încredere și pune presiunea asupra adversarilor. Suntem ”U” Cluj, avem condiții, avem lot, avem tot ce vrem. Nu avem nicio scuză anul acesta dacă nu promovăm”, a declarat tânărul mijlocaș.
Pentru ”U” urmează un nou test dificil, o reeditare a unui meci de tradiție în fotbalul românesc. Etapa viitoare, „studenții” se vor deplasa pe terenul celor de la Rapid București.