Debutul „cu dreptul" în noul sezon îl mulțumește pe antrenorul Universității. Sabău: „E o victorie care mă bucură foarte mult"

Debutul „cu dreptul" în noul sezon îl mulțumește pe antrenorul Universității. Sabău: „E o victorie care mă bucură foarte mult"

12 iul. 2025 12:57:15

FC Universitatea Cluj s-a impus, scor 4-1, în deplasarea cu Metaloglobus din prologul ediției 2025-2026 a Superligii.

La finalul confruntării de vineri seara, antrenorul echipei noastre, Ioan Ovidiu Sabău, a analizat partida în cadrul conferinței de presă.

„Am încercat să găsesc soluții să-i pregătesc pe jucători. Am avut emoții să îi ajut să înțeleagă că Metaloglobus a reușit să promoveze după un baraj cu o echipă de Superligă, iar o când o echipă vine din liga a doua, există acel impact cu prima ligă, se schimbă starea de spirit, jucătorii sunt disciplinați, aleargă și vor să impresioneze și te pot pune în dificultate. Și am fost puși, mai ales după primul gol. Am marcat, am fost destul de timorați, destul de greoi, am pierdut destul de multe mingi. Am fost egalați, după care încet-încet s-au văzut clar calitatea individuală a jucătorilor, execuțiile și personalitatea de care au dat dovadă atunci când au accelerat puțin. Au înțeles că e un moment greu și că trebuie să câștigăm, să nu ne facem de rușine cu o nou-promovată.

E o victorie care mă bucură foarte mult pentru că, repet, am avut mari emoții. Cred că și jucătorii au simțit lucrul acesta și cred că am pregătit meciul destul de bine, chiar dacă în unele momente am suferit puțin, dar pentru primul meci trebuie să fiu mulțumit, sunt totuși patru goluri înscrise în deplasare. Trebuie să respecți jucătorii care își depășesc nivelul pe care îl au astăzi, cu dorință mare de a câștiga. Sunt mulțumit și de cei care au intrat pe parcurs, a doua repriză. Ați văzut că am fost nevoit să mă adaptez și la nivelul ritmului jucătorilor care sunt mai puțin pregătiți. A doua repriză am făcut două schimbări, am schimbat și sistemul de joc și cred că ne-am descurcat destul de bine", a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

Sabău consideră această prima victorie drept un punct de plecare în privința unui moral bun și a integrării noilor jucători.

„Acest meci îmi dă încredere, pentru că poți lucra mult mai bine cu jucătorii. E mult mai ușor să-i antrenezi, să accepte efortul și să creadă în ceea ce facem până la urmă. Am realizat lucruri frumoase împreună și doar prin muncă și sacrificii, putem reuși să legăm din nou un grup foarte puternic, cu oameni responsabili, care au și drepturi, dar și obligații. Cineva investește în noi încredere, bani și trebuie să dăm și noi foarte foarte mult. Vrem să-i integrăm rapid pe cei noi, sunt foarte mulți jucători care au calitate, care ne vor ajuta și vor crește nivelul", a mai spus tehnicianul „Șepcilor roșii".

De asemenea, principalul echipei noastre l-a remarcat pe Jovo Lukic, care a reușit o „dublă" la debutul în tricoul lui "U".

„E un jucător în care am mare, mare încredere. E un super caracter, un băiat care se pregătește foarte bine. E acel număr 9 care stă în careu și care își câștigă majoritatea duelurilor. Are nevoie de încredere pentru că a jucat în ultimul timp foarte puțin, iar atacantul are nevoie să dea gol. E un jucător care mie îmi place foarte mult", a conchis antrenorul Universității.

Pentru ”U” urmează partida de sâmbătă, 19 iulie, de pe teren propriu, cu UTA Arad. Biletele pentru meciul împotriva arădenilor de pe Cluj Arena sunt disponibile aici, iar cele pentru returul din Conference League cu Ararat-Armenia din 31 iulie, ce se va disputa la Sibiu, pot fi achiziționate de aici.

Postat în Fotbal Superliga Stiri Homepage Posts De:
Davin Avram

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii