Descoperim Transilvania, cu Universitatea: Azi mergem în comuna Recea!

Descoperim Transilvania, cu Universitatea: Azi mergem în comuna Recea!

9 mai 2018 15:00:00
Periplul echipei noastre prin locurile pitorești ale Ligii a III-a se apropie de final, dar nu înainte de a mai bifa o destinație în premieră, comuna maramureșeană Recea. Azi, de la ora 18:00, elevii lui Adi Falub vor evolua pe terenul uneia dintre revelațiile acestui sezon, formație dintr-o comună aflată la 20 de kilometri de orașul Baia Mare. Meciul coincide și cu un mare eveniment: inaugurarea noului stadion!   Așadar, pentru cei dintre voi care veți alege să vă petreceți după-amiaza încurajându-i pe “studenți”, e important de știut că drumul până la Recea e foarte simplu, urmând ruta Dej - Șomcuta Mare, spre Baia Mare. Odată ajunși la Recea veți avea prea puține ‘’obiective’’ de bifat, comuna având un istoric mai degrabă minier. Deși există dovezi ale unor așezări în această zonă încă din paleolitic, prima atestare scrisă a unui sat a fost abia în sec. XIV, respectiv în anul 1327, fiind vorba de Zazarbanya, acum cunoscut sub numele de Săsar. În schimb, satul Recea este cunoscut abia din anul 1828, sub numele de Lenardfalu Recz.   Comuna are o populație destul de numeroasă, ultimul recensământ oficial numărând aproape 6000 de locuitori. Pe stadionul din localitate, ce va fi inaugurat oficial tocmai azi, în prezența președintelui Federației, Răzvan Burleanu, pot intra undeva la 550 de spectatori, așa că se anunță o după-amiază de zile mari în Maramureș.   Așadar, ne vedem în tribune! Numai “U”!
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:
Stiri

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii