FutureU. Susține viitoarele generații!

FutureU. Susține viitoarele generații!

22 feb. 2021 16:51:19

Sufletul Universității crește prin poveștile marilor fotbaliști care s-au format pe terenurile de antrenament din Parcul Babeș sau care au găsit consacrarea în fața tribunelor pline ale bătrânului „Ion Moina”.

De la echipa lui Sepsi, Sepi II sau Ștefănescu, care juca finala campionatului în 1933, la cea care a plecat în bejenie la Sibiu după ce nord-vestul Transilvaniei a fost rupt din trupul țării prin Dictatul de la Viena, refuzând să joace în campionatul maghiar, la cea în care începeau să se remarce Mircea Luca sau Nicolae Szoboszlay, la băieții lui Remus Câmpeanu și Zoltan Ivansuc, care puneau în ’65 șapca pe Cupă, până la noile generații crescute la Cluj și care acum performează la nivel înalt, la toți găsim același spirit ”U”-ist, inoculat în ADN-ul de fotbalist încă din copilărie.

Alături de partenerul nostru principal Banca Transilvania, lansăm campania FutureU, prin care punem în  vânzare bilete virtuale la fiecare partidă de pe teren propriu. Suma obținută din vânzarea biletelor va fi dublată de Banca Transilvania și va susține echipele de juniori Under17 și Under19 ale FC Universitatea Cluj angrenate în Liga Elitelor.

Printre numele care au ieșit în evidență în acest sezon îi amintim pe Septimiu Kolbasz, un mijlocaș cu un stil de joc spectaculos, ce a reușit să înscrie de patru ori în tur, pe Traian Oargă, lider ca număr de selecții la loturile naționale, cu 12 convocări, dar și mulți alți copii talentați, ce s-au remarcat prin viziune, abilități și prin dorința de a da totul pe teren pentru a apăra blazonul echipei noastre.

Împreună sprijinim viitoarele generații de ”U”-iști și îi ajutăm să strălucească pe cei care vor purta mâine, cu mândrie și devotament, tricoul alb-negru.

Biletele pot fi achiziționate accesând următorul link https://bit.ly/2OSw7ES

 #FutureU

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii