Gabriel Giurgiu, noul manager sportiv al Universității Cluj

Gabriel Giurgiu, noul manager sportiv al Universității Cluj

17 mai 2021 13:37:33

Gabriel Giurgiu revine la ”U” la doi ani de la retragere. Fostul mijlocaș central este, începând de astăzi, noul manager sportiv al Universității Cluj.

Cariera de jucător a lui Gabriel Giurgiu a început sub alb și negru, primii pași în fotbal la nivel de juniori fiind făcuți la academia lui ”U”.  A debutat pentru echipa mare la vârsta de 18 ani, într-un meci jucat de „studenți” pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaș.

Gabriel Giurgiu: „Sunt bucuros că am revenit la Universitatea Cluj, echipa mea de suflet, la care am crescut, la care am avut ani foarte frumoși ca fotbalist și la care m-am retras. Vin alături de echipă cu o dorință de a pune umărul și din această postură, pentru a face lucrurile cât mai bune pentru suporteri și pentru toată suflarea ”U”-istă. Sunt convins că putem face lucrurile exact așa cum ne dorim alături de cei care sunt acum la club și alături de noul staff. Venim cu idei noi, cu suflu nou. Cu multă muncă și multă încredere în ceea ce facem noi vom putea să realizăm ce ne propunem”, a declarat noul manager sportiv al Universității Cluj pentru fcucluj.ro

A evoluat timp de șapte ani pentru ”U”. În pauza competițională de iarnă a sezonului 2006/2007, Gabriel Giurgiu pleca de pe „Ion Moina” și semna cu Oțelul Galați. După jumătate de an la formația de pe malul Dunării a fost transferat în Rusia la Rubin Kazan, însă a revenit la Galați și a câștigat titlul de campion în sezonul 2010/2011 și Supercupa României. În următoarea stagiune, „oțelarii” au evoluat în faza grupelor din UEFA Champions League unde s-au duelat cu Manchester United, Benfica Lisabona și FC Basel. Gabi Giurgiu a fost integralist în toate cele șase partide, reușind să înscrie un gol în meciul cu FC Basel de pe teren propriu. În 2014, fostul mijlocaș clujean a trecut în tabăra celor de la Maccabi Netanya, echipă din primul eșalon fotbalistic din Israel.

Gabriel Giurgiu a fost unul jucătorii exponențiali ce au contribuit la renașterea Universității din 2016. Atunci, a revenit pentru a ajuta echipa în noul ei început din Liga a IV-a și a pus umărul la cele două promovări consecutive. Ultimul meci al lui Gabriel Giurgiu în alb și negru a fost amicalul jucat de echipa noastră cu PAOK Salonic pe 12 iulie 2019. 11 sezoane a strâns în total Gabriel Giurgiu în tricoul lui ”U”, bifând peste 250 de meciuri și marcând 38 de goluri.

Bine ai revenit la ”U”, Gabi Giurgiu!

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:
Stiri

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii