Juniorii U16 ai Academiei FC Universitatea Cluj și-au adjudecat Cupa Ligii Elitelor U16 după o finala dominată de la un capăt la celălalt împotriva celor de la Farul Constanța (4-0). David Măhălean (hat-trick) și Eduardo Bodnar au marcat golurile care le-au adus trofeul „Șepcilor roșii”, conduși de pe bancă de Ovidiu Sărmășan.
Cu un om în plus încă din minutul 9, atunci când portarul constănțenilor, Baran Emre Taș, a fost eliminat, Universitatea a marcat pentru prima dată prin David Măhălean (33) cu o execuție la colțul lung din interiorul careului. Trei minute mai târziu, Eduardo Bodnar a dublat avantajul echipei noastre cu o lovitura de cap, pentru ca același David Măhălean să mai înscrie de două ori în partea secundă, completând victoria categorică a Universității și adjudecând trofeul.
Farul Constanța U16 – FC Universitatea Cluj U16 0-4 (0-2)
Echipa de start: Avram – Pichiu, Bran, Lădaru (Aștilean, 67), Bumb (Olariu, 64) – Ciortea (Iacob, 64), Moldovan, Grama – Măhălean (Taloș, 75), Bodnar, Orban (Buturoagă, 75)
Rezerve neutilizate: Breban - Bugnariu, Hădărean, Ioan
Antrenor: Claudiu Ovidiu Sărmășan
Grație acestui triumf, FC Universitatea Cluj va evolua în Supercupa Elitelor U16, împotriva campioanei din Liga Elitelor U16, pe data de 7 iunie.