INTERVIU | Rareș Gorcea, suporterul care a adus spiritul lui ”U” până în Hawaii

INTERVIU | Rareș Gorcea, suporterul care a adus spiritul lui ”U” până în Hawaii

1 apr. 2021 14:30:00

Microbist de România este primul reality competition show din țară dedicat suporterilor. Emisiunea de pe TVR 1 va urmări aventurile a zece suporteri români care susțin primele zece cluburi în materie de urmăritori pe social media. FC Universitatea Cluj se află printre aceste echipe, iar după un amplu proces de selecție ce s-a redus cu fiecare etapă până la trei finaliști, Rareș Gorcea, un suporter cu o poveste aparte, va merge în Maldive pentru a se duela pentru a arăta că ”U” are cei mai tari fani.

Deși locuiește pe plajele paradisului din Hawaii, Rareș este tot timpul la curent cu ce se întâmplă la echipa sa de suflet și urmărește fiecare meci al Universității, echipă pe care o susține de la 7 ani.

Cu ajutorul prietenilor din peluză a aflat și de concursul organizat de TVR și a decis să-și încerce norocul. După o călătorie de 20.000 de km, Rareș a revenit acasă și ne-a făcut o vizită pentru a ne povesti mai multe despre el.

Cum a început pasiunea pentru ”U”. E ceva moștenit din familie?

Pot să zic că din familie. Verișorii mei, familia mea chiar toată ține cu Universitatea de când eu m-am născut și inevitabil am ales și eu drumul ăsta.

Ai fost junior la ”U”. Cum a fost pentru tine, copil la acea vreme, să ai șansa să porți tricoul lui ”U”?

Am făcut junioratul la ”U”. Am început fotbalul în 2003. E o pasiune din familie. Consider că a fost o perioadă deosebită pentru mine și am învățat multe chestii, dar în primul rând disciplină. Sportul înseamnă disciplină.

Ai în minte vreun moment mai special din acea perioadă, când erai jucător în echipele de juniorii ale Universității?

Îmi aduc aminte de un meci la un turneu de la Zalău, în care am jucat și era antrenor Septimiu Ormenișan. Am jucat contra celor de la Steaua și îmi aduc aminte tot meciul, a fost foarte greu. Era 1-0 pentru Steaua până în minutul 85 și în ultimele trei minute am marcat două goluri și am bătut cu 2-1.

Că tot vorbim de această perioadă. Ce antrenori te-au format pe tine?

Păi am început când eram la copii cu domnul Crișan, apoi Septimiu Ormenișan, Marius Stan, Dani Sima. Au fost câțiva, printre care domnul Trușcă.

Ce meci la care ai participat ca suporter ți-a rămas în minte?

A fost un moment special în 2004, îmi aduc aminte. Eram băiat de mingi la un meci contra Stelei. Eram în Liga 2 și am primit vizita lui Steaua în Cupă pe stadionul vechi, pe „Ion Moina”. Îmi aduc aminte că am câștigat cu 1-0, tot așa prin minutele de final. Golul a fost marcat de Szekely. Eu eram în spatele porții noastre, pe partea cu Hotelul „Sport”. A marcat Szekely și am câștigat cu 1-0 și a fost un moment extraordinar, cu toată lumea în delir. De neuitat!

Cu ce crezi tu că se deosebește suporterul Universității față de fanii altor echipe?

Chestia asta nu pot să o vezi decât dacă ești în interiorul clubului sau a Peluzei sau dacă ești suporter al echipei. E ceva de nedescris. Probabil e multă iubire și devotamentul ca principali factori ce ne deosebesc.

Când ai mers pentru prima dată în Peluză? Cum era să cânți alături de prietenii din galerie?

De la vârsta de 10, 11 ani am început să merg la meciuri în Peluză. Până atunci eram obligați de la juniori să fim copii de mingi și pe parcurs, după ce am mai crescut, am început să merg în peluză, ținând cont că verișorii mei erau suporteri. Altfel se vede meciul din peluză. Auzi cântecele și ești cu prietenii, e altceva.Rareș Gorcea, întâmpinat de prietenii din peluză

Pe care dintre jucătorii Universității îi admirai cel mai mult. Care îți era mai apropiat?

Îmi aduc aminte o perioadă când eram la juniori, la republicani B, am cochetat puțin cu echipa mare la antrenamente. Era domnul Mihali antrenor. Mă înțelegeam cu Andrei Cordoș, pentru că era de la noi din Grigorescu. Am copilărit în aceeași zonă. Mai era Bogdan Ungurușan. Mă înțelegeam cu toată lumea, dar cu ei eram mai apropiat. M-au luat oarecum sub aripa lor, că eram copil pe atunci.

Ce pasiuni ai în viața de zi cu zi?

O pasiune mai recentă este surful. Locuiesc în Hawaii de ceva timp, de doi ani și jumătate și practic surful destul de frecvent. E un sport care m-a acapart. Mă pasionează mult.

Îți place foarte mult să călătorești. Ce destinații vizitate te-au impresionat cel mai mult?

Am fost în multe locații speciale, dar cred că cel mai mult Tokyo a fost ceva ce nu văzusem până atunci. M-a impresionat. Bineînțeles și Hawaii, unde locuiesc acum. E și locul în care m-am stabilit. Pot să zic că e o insulă incredibilă. E un loc special.

Cum reușești să urmărești meciurile Universității călătorind atât de mult?

Meciurile Universității le-am urmărit mult pe YouTube și câteodată mai vorbeam cu câte un prieten de acasă și îmi trimitea un link. Urmăresc totul online. Altă variantă nu prea am. Mai erau zile în care se filma live pe facebook și vorbeam cu câte un prieten să pună un live pe facebook să pot urmări meciul. Trăiesc fiecare meci la intensitate maximă.

Ne poți descrie probele de la concursul Microbist de România?

Vom juca șah sub apă. Va fi o cursă cu paddle board. Va fi fotbal pe plajă, pe un banc de nisip. Cred că va fi superb. Sunt mult mai multe, dar mă rezum la astea trei. Sunt nerăbdător. Va fi o experiență unică.

Care crezi că sunt avantajele tale pentru Microbist de România?

Avantajele mele sunt că majoritatea probelor sunt în apă sau subacvatice. Ținând cont că locuiesc în Hawaii și am puțină experiență în surf, îmi va fi mai ușor.

Ce așteptări ai tu de la concurs?

Sunt un învingător. Cu siguranță merg să câștig. Am mai vorbit cu ceilalți băieți, de la alte echipe. Câțiva au zis că merg pentru vacanță, pentru distracție. Eu merg să câștig.

Interviul poate fi urmărit și pe U Cluj TV.

Mult Succes, Rareș! Îți dorim să te întorci câștigător!

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii