Echipa de juniori U19 a Universității Cluj s-a impus cu 3-0 în fața celor de la CFR, în derby-ul etapei a patra din Liga Elitelor.
Cu un public foarte vocal în spate, băieții conduși de Marius Suller au pus stăpânire foarte rapid pe joc. Darius Deac a deschis scorul la mijlocul primei reprize pe terenul de la „Clujana”, cu un șut din afara careului, reușita acestuia venind după o serie de ocazii importante la poarta celor de la CFR.
Peste câteva minute, la o lovitură de colț executată de Septimiu Kolbasz, Gabriel Mureșan a împins mingea în plasă și a majorat diferența în aplauzele suporterilor prezenți.
Fără nicio șansă notabilă, oaspeții s-au văzut conduși cu 3-0 la mijlocul reprizei secunde, Kolbasz consemnând scorul final.
Echipa de start: Alex Bledea, Rareș Uțiu, Gabriel Mureșan, Luca Podea, Iustin Neacșu, Rareș Scocîlcă, David Molnar, Raul Felecan, Robert Țica, Darius Deac, Septimiu Kolbasz.
Rezerve: Cristian Țăranu, Radu Pop, Raul Rațiu, Andrei Vînău, Mario Moroșan, Ciprian Călugăr, Adrian Coman, Matei Moaru, Antonio Marcu.
Cu această victorie, echipa noastră urcă pe primul loc în campionat, peste FK FK Csíkszereda, formație ce a pierdut cu 1-0 la LPS Oradea.