FC Universitatea Cluj închide runda a 6-a a Superligii cu o partidă la Ovidiu, pe terenul celor de la Farul Constanța, programată luni, de la ora 21:30.
La conferința de presă de vineri, atacantul Jovo Lukic a analizat adversarul din epilogul etapei a 6-a și crede că "U" se poate impune la Ovidiu.
„Au început acest sezon foarte bine și au calitate. Au arătat în aceste cinci meciuri că pot juca un fotbal foarte ofensiv. Nu sunt slabi în defensivă, dar noi avem calitate, de asemenea. Trebuie să luptăm și vom vedea ce va fi la finalul meciului.
Dacă nu putem să îi batem, nu are rost să mergem acolo. Trebuie să ne așteptăm la cel mai bun rezultat, să jucăm bine și să sperăm că vom câștiga și vom lua cele trei puncte."
Vârful sosit de la Universitatea Craiova a analizat oscilația dintre reprize apărută în jocul echipei noastre.
„Nu am avut noroc în ultimele câteva meciuri. Mereu am condus la pauză, dar la finalul meciului, am terminat la egalitate, sau cum a fost la Craiova, am pierdut jocul. Jucăm bine, ne pregătim bine și sperăm că de la Constanța putem aduce trei puncte la Cluj.
Toată lumea a fost supărată (după meciul cu Petrolul-n.n.), e normal. Când ai avantaj, îl pierzi și iei un punct în loc de trei, vei fi supărat, așa e viața", a completat Lukic.
De asemenea, Jovo a vorbit despre acomodarea sa în echipa „studenților”, dar și despre obiectivele propuse.
„Eu cred că încă mai adaptez aici, dar vreau să contribui să fac această echipă mai bună, să o ajut să își îndeplinească obiectivele. Vrem să ne luptăm la titlu, avem obiectivele noastre, dar cel mai important este să jucăm bine, să îi mulțumim pe fani, să satisfacem așteptările antrenorului din partea noastră", a spus bosniacul.
Meciul de luni va putea fi urmărit în direct pe DigiSport 1 și Prima Sport 1.