Marco Fossati: „M-am simțit dorit aici”

Marco Fossati: „M-am simțit dorit aici”

27 sept. 2023 16:20:18

FC Universitatea Cluj a organizat o conferință de presă înainte plecării la București pentru meciul cu CSA Steaua din Cupa României, ocazie cu care a fost prezentat oficial și cel mai recent nume transferat, Marco Fossati.

Italianul a început astfel în fața jurnaliștilor:

„Mă simt foarte bine, primele impresii sunt foarte pozitive. Am fost primit bine și m-am simțit dorit aici. Am vorbit cu directorul sportiv și cu președintele, mi-au prezentat proiectul și m-am simțit foarte dorit și am vrut să vin aici.”

Întrebat ce știa despre noua lui destinație înainte să ajungă la ”U”, el a adăugat:

„Cunoșteam clubul și orașul. Știam și anumiți jucători care au fost aici și mai apoi în Italia. Știu că e un campionat bun, are vizibilitate, echipele joacă bine. Sunt foarte curios, dar și entuziasmat să încep.”

Fossati a spus cu cine a discutat înainte de venirea în România:

„Înainte de a semna am vorbit cu Bogdan Mitrea, mi-a spus lucruri bune, mi-a spus că există calitate și se potrivește cu caracteristicile mele. Nu am jucat alături de el, dar îl știu din perioada în care era la Ascoli.”

Mijlocașul a făcut referire și la Ioan Ovidiu Sabău:

„Am aflat că antrenorul a jucat în Italia, vorbește foarte bine italiană. Am discutat, mi-a explicat ideile sale și îmi place modul de lucru. Cred că poate avea un rol important în cariera mea.”

Întrebat când paote fi la 100% din potențial, Fossati a spus:

"Nu știu exact când voi fi la 100%, dar din punct de vedere fizic mă simt foarte bine. M-am antrenat singur în ultimele luni. Nu am ritm de joc, dar cu ajutorul celor din staff voi reveni repede în formă.”

El este de părere că derby-urile trebuie să reprezinte un obiectiv important în cariera jucătorilor:

„Cred că fotbaliștii se nasc pentru a juca derby-uri. E important de-a lungul carierei să joci la echipe cu suporteri, deci îmi doresc să joc în derby.”

Mijlocașul și-a făcut și o scurtă auto-caracterizare:

„Când eram mai tânăr eram un jucător care se gândea doar la ofensivă. Când am crescut, am înețeles că pentru a fi complet trebuie să fac și faza defensivă. Simt că pot da echilibru echipei, îmi place mult să am mingea. Cred că viziune bună și pot ajuta echipa să joace un fotbal frumos. Sper să pot fi un Pirlo pentru U Cluj, măcar să port același număr pe tricou.”

Postat în Fotbal Liga 1 Stiri De:
Costi Solovastru
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii