În tinerețe a fost supranumit “Portarul zburător”. A împărțit vestiarul cu foști jucători de excepție, precum Petschovschi, Bodola sau frații Kovacs. A fost titular în primul “Derby de România”, în 1948, când a îmbrăcat tricoul celor de la C.C.A, actuala Steaua București. Cu toate acestea, nestemata sufletului său a fost, dintotdeauna, Universitatea Cluj.
La 91 de ani, legendarul Nicolae Szoboszlay este ultimul supraviețuitor al echipei “Șepcilor Roșii” care a evoluat în exilul de la Sibiu, după semnarea Dictatului de la Viena.
Amintirile sale au fost culese de jurnalistul Cristian Aszalos în paginile volumului intitulat “Nicolae Szoboszlay – Ultimul cavaler al fotbalului romantic”, a cărui lansare va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, la ora 17:00, în sala de conferințe a Cluj Arena.
La eveniment vor participa Ioan Ovidiu Sabău (“copilul de suflet” al maestrului, astăzi manager al Universității Cluj), actualii fotbaliști ai echipei noastre, alături de conducere și de staff-ul tehnic, gloriile clubului și alți invitați surpriză.
“Înainte de toate, Nicolae Szoboszlay este un mare “U”-ist. Când l-am avut ca antrenor la Dermata Cluj, prin anii ’50, ne îndemna permanent să tragem tare pentru a ajunge la “U”, ca și cum acesta ar trebui să fie țelul nostru suprem în viață. Și avea dreptate, pentru că idealul său în fotbal a devenit, treptat, și al nostru. Ne-a insuflat dragostea față de Universitatea și valorile sale. Și-a iubit, cu adevărat, clubul de suflet” – Remus Câmpeanu
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin