Pas greșit împotriva campioanei Slovaciei după un start de meci foarte bun

Pas greșit împotriva campioanei Slovaciei după un start de meci foarte bun

24 iun. 2023 23:42:26

Echipa noastră a început seria amicalelor din Austria cu un eșec împotriva celor de la Slovan Bratislava, formație ce a câștigat titlul de campioană în Slovacia. Partida de astăzi încheiată cu scorul de 3-0 a consemnat primul meci la ”U” pentru Mihai Bordeianu, Radoslav Dimitrov și Ovidiu Perioanu, dar și redebutul pentru Andreias Calcan.

În primul 11 aliniat de Anton Petrea s-au regăsit Nagy și Călugăr, juniori care au câștigat titlul Ligii Elitelor U17 în sezonul recent încheiat. Echipa de start a Universității a arătat astfel: Iliev – Dimitrov, Pițian, Mitrea, Călugăr – Filip, Bic – Tescan, Nistor, Nagy – Stoica.

Susținută de un grup de suporteri români din tribunele stadionului din Schörfling am Attersee, ”U” a început în ofensivă jocul cu slovacii. Nistor a trimis un șut periculos cu pământul în minutul 3, dar portarul a reușit să respingă până la Filip, care era aflat în poziție de offside. În minutul 6, Stoica a lovit bara transversală după o lovitură de cap în forță, profitând de mingea centrată de Dimitrov. Peste trei minute, după un scenariu asemănător, Stoica a trimis peste poartă din șase metri. Un minut mai târziu, Călugăr a centrat din stânga pentru șeptarul nostru, mingea trimisă cu capul de Stoica fiind reținută de portarul slovacilor.

Campioana Slovaciei a replicat abia în minutul 15, când au lovit bara porții lui Iliev. Barseghyan a deschis scorul pentru Slovan în minutul 21. Mijlocașul a trimis un șut cu pământul de la 20 de metri pe care Iliev nu a reușit să îl respingă, iar mingea a intrat în plasă.

”U” a avut șansa de a reduce din diferență prin Bic în minutul 36, însă șutul său puternic cu pământul de la 20 de metri a fost respins de Hrinda.

Slovan și-a majorat avantajul prin același Barseghyan. Mijlocașul a făcut 2-0 după o acțiune personală în banda stângă în minutul 40.

A doua parte a început cu următoarea formație: Iliev, Călugăr, Mitrea, Miron, Oancea, Bordeianu, Chipciu, Perianu, Hofman, Calcan, Popadiuc.

Golul al treilea al slovacilor a venit în minutul 54, după ce Perianu a trimis neatent o pasă în spate de care a profitat Malik. Atacantul ghanez a rămas singur în fața lui Iliev și l-a învins pe portarul nostru.

Pe parcursul reprizei au mai intrat portarul Chirilă (în minutul 66), Stoica (în locul lui Călugăr în minutul 62) și Pojar (în minutul 77 în locul lui Mitrea).

Pentru ”U” mai urmează trei jocuri de pregătire în Austria:

• 29 iunie: ”U” Cluj vs Macabi Haifa (locul 1 în prima ligă din Israel)

• 4 iulie: ”U” Cluj vs MSK Zilina (locul 6 în prima ligă din Slovacia)

• 5 iulie: ”U” Cluj vs Rakow (locul 1 în prima ligă din Polonia)

Postat în Fotbal Liga 1 Stiri De:
Costi Solovastru
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii