„Poveștile studențești" continuă și îl aduc în centrul atenției pe Zoltan Ivansuc, unul dintre cei mai spectaculoși și, totodată, apreciați jucători ai Universității din anii '60. Marcator decisiv în finala Cupei României câștigată de echipa noastră în 1965, Ivansuc a bifat 193 de meciuri pentru "U" în toate competițiile, timp în care a reușit atât să înscrie în poarta adversarilor, de 45 de ori, cât și să puncteze în amintirea fanilor prin felul său de a fi, numit de cronicarii vremurilor de atunci „ultimul romantic al gazonului".
Istoria celui poreclit „Zoli" devine aparte încă de la ceea ce era în mod normal cel mai banal aspect: corectitudinea numelui. Născut pe 12 august 1938 la Reșița, cu mamă „șvăboaică" și tată rutean, viitorul fotbalist al „Șepcilor roșii" trebuia să se numească Zoltan Ivasiuc, dar, odată cu trecerea sa în registru, a fost deposedat de litera "i", iar ani mai târziu, a „primit în schimb" de la oamenii de presă de atunci un "n", rămânând cunoscut drept Zoltan Ivansuc.
Iubitor înfocat al fotbalului, Ivansuc și-a început junioratul în anul 1952, pe când avea 14 ani, la Electromotor Timișoara, unde a evoluat timp de trei ani, înainte de a face pasul la CSM Reșița. Atras de "U" datorită poveștilor colegilor săi de la loturile naționale de tineret, Petru Emil sau Felician Mureșan, dar și de orașul Cluj-Napoca, dorind să urmeze Facultatea de Medicină, „Zoli" a făcut trecerea în tabăra „studenților" înainte de a împlini 21 de ani, în primăvara anului 1959.
A debutat în tricoul echipei noastre pe data de 3 mai 1959, la o victorie a „Științei" Cluj, în fața Științei Timișoara, cu 1-0. De meserie extremă dreapta, Ivansuc era atipic sarcinilor postului său de la acea vreme și se remarca mai degrabă printr-un dribling elegant, rafinament în mișcări, explozie, fără a lăsa la o parte afinitatea sa pentru executarea fazelor fixe.
A înscris primul său gol pentru echipa noastră într-o înfrângere din stagiunea 1959-1960, de la Constanța, scor 2-3, iar de atunci încolo, fanii nu au contenit să îl aprecieze și să îi savureze autenticitatea din teren, venind uneori cu miile la antrenamentele Universității pentru a-l urmări.
Cea mai importantă parte a carierei sale s-a înregistrat la mijlocul anilor '60, când, alături de alte nume mari din istoria „Șepcilor roșii", cum ar fi Remus Câmpeanu, Mihai Adam sau Mircea Neșu, a făcut parte din echipa care aducea pe malul Someșului singurul trofeu de până acum din vistieria echipei de sub Feleac. Și, cum altfel, dacă nu chiar prin măiestria lui Ivansuc? La 1-0 pentru formația numită atunci Știința Cluj, Ivansuc a „înfipt pumnalul" decisiv în minutul 55 al partidei cu Dinamo Pitești, dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri și a creat un ecart insurmontabil în favoarea „studenților", care s-au impus, în final, cu 2-1. Un detaliu inedit al finalei de pe „Republicii" constă în numărul și poziția în teren a lui „Zoli" și a colegului său Nicolae Szabo. În încercarea de a deruta orice plan defensiv advers, antrenorul Andrei Sepsi a venit cu ideea ca Ivansuc să preia numărul 8 și poziția de inter de la Nicolae Szabo, iar acesta să evolueze în locul său, în extrema dreaptă, cu 7 pe tricou.
Marea performanță din Cupa României a atras după sine o altă premieră în istoria echipei noastre, care a obținut calificarea în preliminariile unei competiții europene: Cupa Cupelor. Aici a intervenit din nou Ivansuc, care a înscris unicul gol al Universității în victoria de la Viena, cu Wienner Neustadter (1-0) și a devenit, astfel, primul marcator al echipei noastre într-o cupă europeană. Ba mai mult, la returul de la Cluj, tot Ivansuc a deschis scorul, Adam l-a dublat și "U" a obținut calificarea în următorul tur preliminar, de unde a fost eliminată de un nume mare al fotbalului spaniol, Atletico Madrid.
În paralel cu evoluțiile apreciate din tricoul lui "U", cel care a strâns trei prezențe în Echipa Națională a României a absolvit Facultatea de Medicină în 1966 și s-a remarcat, de asemenea, prin nivelul său intelectual și cel al cunoscuților săi, fiind un apropiat al ziariștilor, scriitorilor, poeților sau actorilor.
Anul următor avea să aducă, pe undeva surprinzător, ultima pagină de istorie scrisă de el alături și pentru "U", deoarece, pe 12 noiembrie 1967, a apărut pentru ultima dată în fața propriilor suporteri într-o partidă cu Steaua București, în chiar al zecelea său sezon în tricoul „Șepcilor roșii". Neînțelegerile cu antrenorul Constantin Teașcă l-au îndepărtat de Universitatea și, totodată, l-au făcut să ia hotărârea de a-și încheia cariera de fotbalist.
Ulterior, a activat în domeniul în care și-a încheiat studiile, medicina, fiind medic internist într-o comună clujeană, Săvăsdilia, mai apoi la Câmpia Turzii, unde a încercat să își reactiveze și pasiunea pentru fotbal la echipa locală, Industria Sârmei, însă a evoluat doar două meciuri în Divizia B.
Zoltan „Zoli" Ivansuc s-a stins prematur în 27 ianuarie 1982, pe când încă nu implinese 44 de ani, însă va rămâne pentru totdeauna în amintirea și sufletele fanilor „studenților", care nu-i vor uita farmecul, sclipirile și devotamentul pentru simbol și culori. În prezent, trofeul de cel mai bun jucător al sezonului din echipa Universității poartă numele său, cel mai recent câștigător al acestei distincții fiind Dan Nistor, actualul „decar" al echipei noastre, la finalul stagiunii 2024-2025.
Surse: 4everucluj.ro
;)
