Portarul Cosmin Dur-Bozoancă și fundașul stânga Carol Taub au oferit primele declarații din postura de jucători ai Universității Cluj.
Fotbaliștii sosiți de la ASU Politehnica Timișoara au vorbit, pentru site-ul oficial al echipei noastre, despre planurile lor la “U” în noul sezon din Liga 2, unul care se anunță extrem de interesant datorită cluburilor de legendă reunite aici.
Drumul “Șepcilor roșii” spre prima scenă propune, așadar, nu doar reeditarea derby-ului studențesc cu “Poli”, ci și revederea cu alte nume importante ale fotbalului românesc, precum FC Argeș, UTA Arad, Petrolul Ploiești sau Farul Constanța.
“Vestea că sunt dorit de Universitatea Cluj, un club cu o istorie frumoasă și un nume mare în fotbalul românesc, m-a făcut să simt că munca mea începe să dea roade. Am luat în calcul toate aspectele și am decis că “U” e cea mai bună opțiune. Proiectul Universității a fost un factor important în alegerea mea. În sezonul următor, care va fi unul foarte interesant, dacă ne uităm la cluburile de tradiție din serie, eu cred că “U” are forța necesară să promoveze.
Am urmărit în mare parte parcursul lui “U” de anul trecut și am vorbit cu Cristian Ene, care a lăudat atmosfera creată de fani pe Cluj Arena. Întotdeauna am fost atras de echipele cu suporteri minunați. De altfel, faptul că în ediția precedentă am evoluat la un astfel de club m-a ajutat să mă dezvolt pe plan sportiv. Sper ca suporterii “Șepcilor roșii” să ne susțină meci de meci în număr cât mai mare, iar la final să sărbătorim împreună revenirea în Liga 1”, ne-a declarat Dur-Bozoancă.
Carol Taub este la fel de optimist înaintea sezonului programat să înceapă în luna august și așteaptă, asemeni coechipierului său, să debuteze în tricoul alb-negru.
“Am simțit că sunt dorit la Universitatea Cluj din discuțiile pe care le-am avut cu domnul Ioan Ovidiu Sabău. Negocierile au decurs bine, apreciez sinceritatea și promptitudinea conducerii. Consider că acest obiectiv poate fi atins, nimic nu este imposibil atâta timp cât îți dorești cu adevărat și muncești pentru a obține ceea ce ți-ai propus. Într-adevăr, au promovat multe echipe de tradiție în Liga a 2-a , va fi un sezon dificil, cu multe partide grele, cu un număr foarte mare de suporteri care își vor încuraja favoriții, dar cred că “U” Cluj va fi una din echipele care vor promova.
Am urmărit ultimele meciuri ale Universității pe pagina de Facebook a clubului. Atmosfera este frumoasă, te motivează să dai totul pentru echipă. Aștept cu nerăbdare să simt și din teren atmosfera creată de suporterii noștri”, a completat fundașul stânga.
Foto: titusemanuel.ro & facebook.com/sspolitimisoara
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin