Astăzi ne luăm rămas bun de la un suflet care a trăit tot timpul pentru ”U”, un om al cărui inimă a bătut până la ultima clipă pentru Simbol. Valer Bondor sau Nea Titi ne-a părăsit și s-a înălțat în galeria marilor ”U”-iști din ceruri, însă povestea vieții lui rămâne mărturie a ceea ce înseamnă să iubești cu adevărat Universitatea.
Pasiunea lui pentru ”U” s-a născut în perioada fotbalului romantic, însă în același timp în niște timpuri negre, când echipa studenților clujeni era nevoită să joace în bejenie la Sibiu, întrucât nord-vestul Transilvaniei era ocupat de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena.
După cum ne mărturisea el în urmă cu câțiva ani, totul a început în 1943, când el avea doar 12 ani și a mers alături de unchiul său până la Sibiu pentru a vedea echipa Clujului. În acea zi plină de emoție pentru el, ”U” juca împotriva formației Carmen București și reușea să triumfe nu doar pe tabelă, ci și în inima unui copil de 12 ani, devenind o parte atât de importantă din viața sa.
Cu trecerea anilor a crescut și dragostea acelui copil pentru Universitatea, legând prietenii cu generații întregi de antrenori, jucători și conducători, cea mai strânsă legătură fiind cu Petru Emil.
Din povestea vieții lui Nea Titi nu putea lipsi cel mai important capitol din istoria Universității, câștigarea Cupei României din 1965. A trăit pe viu acea partidă legendară cu Dinamo Pitești jucată pe Stadionul „Republicii” din București: „Eram la București, alături de un coleg care a copilărit cu Remus Câmpeanu. I-am spus că vreau să mergem la finală, iar el m-a intrebat dacă joacă Remus. I-am spus: “Da, e căpitanul echipei”. La partidă au fost undeva la 35.000 de spectatori. Tot stadionul era cu noi, cânta “Haide “U”! , “Haide “U”!”. Piteștiul nu a avut galerie. La golul lui Câmpeanu, a “explodat” stadionul. Ce a urmat după fluierul final, însă, a fost incredibil. Publicul a venit după echipă la Casa Armatei, unde s-a dat o masă. Jucătorii își făceau cu dificultate loc printre fanii care îi felicitau, îi îmbrățișau. Mulți dintre acei oameni fiind din București, ține minte, pentru că “U” devenise extrem de iubită în toată țara. Eu am rămas peste noapte în capitală, dar mi-au spus prietenii că mii de suporteri clujeni i-au întâmpinat pe băieți acasă și au făcut turul orașului”, își amintea Nea Titi într-un interviu realizat de fcucluj.ro în urmă cu cinci ani.
Nea Titi a fost tot timpul alături de Universitatea, de la acel meci cu Carmen București din 1943, până la sărbătoarea promovării de la sfârșitul lunii mai, nu a fost o clipă în care să nu simtă pentru ”U”, chiar dacă au fost momente de fericire sau de tristețe.
Dumnezeu sa îl odihnească în pace!
;)
