Sezonul 2020/2021 din Liga Elitelor a scos la rampă mulți juniori de mare perspectivă.
Rareș Scocîlcă s-a alăturat Universității în 2017. Mijlocașul central cu profil defensiv se remarcă prin controlul balonului și viziunea pe care o arată pe teren în construcția fazelor.
A fost titular incontestabil în echipa de juniori U19 și a înscris un gol extrem de important în victoria obținută de alb-negrii cu 3-2 în fața celor de la UTA Arad. S-a remarcat în toate jocurile prin prestații solide, prin pase precise și prin intervenții sigure, iar calitățile de lider i-au adus banderola de căpitan la doar 16 ani.
Rareș Scocîlcă este câștigătorul Trofeului „Mircea Luca” destinat celui mai bun junior din academie.
Felicitări, Rareș!