Ripensia, ultimul obstacol către un loc de play-off la final de an

Ripensia, ultimul obstacol către un loc de play-off la final de an

10 dec. 2020 18:53:30

Partida restantă din etapa a 13-a, dintre FC Universitatea Cluj și Ripensia Timișoara, se joacă mâine, începând cu ora 16:00. Cu o victorie pe Cluj Arena, „studenții” pot termina anul 2020 pe loc de play-off.

După seria de trei jocuri fără victorie, echipa noastră a reușit să se impună cu 2-1 în fața Dunării Călărași, un duel decisiv în lupta pentru primele locuri. Elevii lui Costel Enache au avut o prestație ce poate oferi premisele unei reveniri de formă. Meciul de marți a venit cu un suflu nou și o determinare ce nu a fost atât de vizibilă în seria de trei deplasări de la Reșița, Rapid și Miercurea Ciuc. Defensivă a fost mai solidă, joc ofensiv mai incisiv și toți fotbalițtii s-au afirmat printr-o capacitate de efort crescută, aspecte ce s-au tradus prin viteză mai bună și dinamică a jocului ce a ținut adversarul pe o perioadă mai lungă de timp în propriul teren.

Cu aceste argumente, ”U” atacă locul șase din clasament, ultimul obstacol al anului 2020 fiind Ripensia Timișoara. Bănățenii au cu cele mai puține meciuri disputate în acest sezon, doar 11 până la ora partidei cu ”U”. Ei ocupă poziția a 19-a în Liga 2, cu un golaveraj de 21 la 21, bifând până acum cinci victorii și șase înfrângeri. Echipă a extremelor, fără rezultat de egalitate până acum, în ultimele cinci jocuri, Ripi a reușit să se impună în fața celor de la Pandurii Târgu Jiu (2-1), Turris (4-2) și Concordia Chiajna (1-0). Elevii lui Cosmin Petruescu au fost depășiți de Metaloglobus (0-2) și de CSM Reșița (0-2), în etapa precedentă.

Călin Tudor este golgheterul Ripensiei. Tânărul mijlocaș în vârstă de 20 de ani a marcat de trei ori în acest sezon.

Costel Enache a prefațat, pentru fcucluj.ro, meciul cu Ripensia: „E o perioadă foarte grea, dificilă. Venim după un meci disputat acum două zile, cu un teren foarte greu, iar după joc am rămas fără mulți jucători. Avem probleme legate de lot, avem jucători cu suspendați din cauza cartonașelor galbene și accidentați, dar cred că e momentul să strângem rândurile, să găsim cele mai adânci resurse din sufletul nostru, să le lăsăm pe teren și să plecăm în vacanță cu o victorie, deoarece e neapărată nevoie de cele trei puncte.

Va fi foarte dificil fără cele trei puncte în partea a doua a sezonului regulat, care e foarte difcilă. Urmează meciuri cu Petrolul, Craiova, Viitorul Târgu Jiu, jocuri foarte grele și atunci avem nevoie de o siguranță prin cele trei puncte în meciul de mâine”, a spus antrenorul Universității.

După reînființarea Ripensiei, ce a avut loc în 2012, cele două echipe s-au întâlnit pentru prima dată în Cupa României. Atunci, timișorenii au trecut mai departe cu 2-1. În Liga 2, cele două echipe s-au întâlnit în stagiunea 2018/2019. Meciul de la Timișoara s-a terminat la egalitate, 1-1. Pe Cluj Arena, oaspeții de mâine s-au impus cu 3-2. Anul trecut, ”U” și Ripi și-au împărțit punctele după un 1-1.

”U” s-a impus, pe parcursul istoriei, de două ori în fața Ripensiei. Sezoanele 1934/1935 și 1936/1937 au adus singurele victorii ale „studenților”, cu 1-0, respectiv 2-1.

Cătălin Busi (Râmnicu Vâlcea) va fi arbitra acest maci. El va fi ajutat de tușierii Daniel Hulubei (Vaslui) și Iulian Brînză (Botoșani).

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii