Sabău, după partida cu CFR: „S-au pregătit mult mai bine decât noi"

Sabău, după partida cu CFR: „S-au pregătit mult mai bine decât noi"

4 mai 2025 14:10:33

FC Universitatea Cluj a întrerupt seria de doua victorii consecutive din play-off după eșecul din Gruia în fața celor de la CFR, scor 0-1. La finalul partidei, antrenorul „studenților", Ioan Ovidiu Sabău, a făcut o analiză a evoluției elevilor săi și a vorbit despre ultimele etape din acest sezon.

„Ne-au lipsit foarte multe, e clar nu am pregătit bine jocul, nu am ajuns într-o formă bună la acest meci. Ceva am făcut greșit. A intervenit acea automulțumire, acea lejeritate, crezând că putem să abordăm cu o astfel de atitudine un derby, un meci atât de important. În prima repriză am arătat foarte rău, nu am reușit să facem 4-5 pase consecutive, să dăm un șut pe poartă. Am avut foarte multe mingi pierdute, asta le-a dat curaj celor de la CFR. S-a văzut o teamă, o lipsă de curaj în a lua decizii și a venit și acel gol până la urmă. Am făcut foarte multe faulturi în preajma careului, au avut multe cornere. Nu am arătat bine absolut deloc. În a doua repriză, în unele momente am controlat jocul, am pasat, am avut două situații, puteam să și egalăm, dar e clar că nu am fost ce trebuia să fim la un meci atât de important", a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

Antrenorul Universității a dezvăluit discursul pe care l-a avut la pauza meciului și a menționat aspectele la care s-a făcut diferența în favoarea adversarilor.

„Le-am spus că mai rău de așa nu putem să arătăm și că nu e normal, la ce însemnăm noi și ce reputație ne-am făcut, să ne prezentăm atât de slab la un joc așa de important, fără implicare personală. Și-a câștigat adversarul aproape toate duelurile, a fost primul la minge, ceea ce nu e normal. Fiecare să își analizeze evoluția și să înțeleagă că nu accept să joace cum au jucat prima repriză. Am intrat mai bine, am avut câteva situații, dar prea puțin pentru un meci atât de important. N-am pregătit bine jocul, s-au pregătit mult mai bine decât noi, ca stare. Am și anticipat, le-am și spus. Ultimele două zile la antrenament am arătat nu rău, foarte rău, ca stare, ca emoție, ca preocupare. Îmi asum, nu am fost nici eu ce trebuia să fiu în această săptămână înainte de joc. Nu i-am încărcat suficient, nu am vrut să creez o presiune și mai mare, pentru că, tu, ca antrenor, crezi că deja e o presiune mare la un astfel de derby. Se pare că nu am ales metodele cele mai potrivite să-i aduc într-o formă mentală, de luptă, de importanță a meciului și am fost dominați la acest capitol. Am avut și 3-4 jucători accidentați în ultimele săptămâni, nu am avut ritm, sunt mai multe chestiuni, dar nu vreau să îmi găsesc o scuză. Nu mi-a plăcut absolut deloc echipa în prima repriză, nici lor (jucătorilor-n.n.) nu le-a plăcut cum au arătat", a mai spus principalul echipei noastre.

În final, Sabău a vorbit despre ultimele meciuri din acest play-off.

„Mai avem trei jocuri, putem să creem din nou acea imagine frumoasă, de surpriză a campionatului. Avem trei victorii, ceva ne lipsește. Să vedem ce putem face în săptămâna care urmează. Sunt trei jocuri foarte foarte importante. Ar fi frumos să terminăm pe locul 4, ar fi o performanță. Lucrurile s-au complicat, Rapid a câștigat la Craiova, a arătat destul de bine, are un lot cu jucători valoroși și nu ne va fi ușor absolut deloc."

În etapa următoare, "U" o va întâlni pe teren propriu pe FCSB, duminică, 11 mai, de la ora 20:30, iar biletele sunt disponibile aici.

Postat în Fotbal Superliga Stiri Homepage Posts De:
Davin Avram

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii