FC Universitatea Cluj a deschis seria meciurilor de pregătire din Austria cu o victorie în fața celor de la SKU Amstetten (2-1).
La finalul partidei amicale, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a subliniat obiectivele atinse în urma acestui meci, venit după patru zile de cantonament încărcate pentru jucătorii săi.
„Sunt jocuri greu de jucat în momentul de față. Băieții sunt foarte obosiți, ne-am concentrat pe pregătirea fizică mai mult și mai puțin pe cea specifică, pe care de fapt o începem cu acest joc. Sunt mulțumit, pentru că s-au implicat foarte mult. Am încercat să jucăm ceea ce antrenăm, au fost câteva situații chiar bune. O victorie contează în această perioadă pentru că îți dă o stare de spirit mai bună. Chiar dacă e amical, am câștigat și important e că nu ne-am accidentat. Asta am și urmărit și a fost un obiectiv pe care l-am spus de la început, că e foarte important să nu ne accidentăm", a declarat Sabău.
Antrenorul Universității a lăudat prestațiile jucătorilor mai tineri, care au evoluat în repriza secundă a meciului.
„Sunt foarte foarte mulțumit. Sunt jucători care au calitate, sunt tineri, au valoare și, sigur, au nevoie de timp să stea mai mult lângă noi, să-i ajutăm să se dezvolte, să capete acel ritm de nivel de seniori, pentru că acolo suferă ei. Joacă la juniori, iar ritmul este total diferit, au nevoie încă de forță. Ce e foarte important e că sunt aici și încercăm să-i ajutăm să crească, să se dezvolte. Astăzi au arătat bine toți tinerii, chiar mi-au plăcut. Nu aș vrea să nominalizez, dar au intrat foarte bine, cu personalitate. Așa trebuie să fie, să aibă încredere, noi suntem aici să-i ajutăm", a spus tehnicianul „studenților".
Sabău a vorbit și despre campania de transferuri din această vară și nivelul de pregătire al jucătorilor sosiți la "U".
„Sunt mulțumit de achiziții, există concurență. Mulți dintre ei au venit târziu și sunt nepregătiți, vor fi la un anumit nivel de pregătire mai bun. E și o anumită încărcătură, sunt mai greoi, obosiți. Și mintea e obosită în momentul de față. Așa cum am spus, ne-am concentrat mai mult pe pregătirea fizică și se vede clar că suferă. Sunt jucători care au venit de 3-4 zile, au fost antrenamente dure și nu e ușor să joci acest joc cu o echipă care are acea ambiție să demonstreze. Când joacă împotriva unei echipe din Conference League, e normal să vrea să demonstreze în fața propriilor fani."
De asemenea, Sabău a clarificat și despre situația medicală a lui Ștefan Lefter.
„Eu sper de luni să intre în normal. Deja s-a prelungit această perioadă de recuperare, a recidivat, a avut o problemă destul de gravă la gleznă. E spre bine și sperăm ca de luni să se poată antrena normal."
Următorul meci amical al echipei noastre este programat luni, 30 iunie, de la ora locală 18:00 (19:00 ora României), când „studenții" vor da piept cu formația cehă Sigma Olomouc.