FC Universitatea Cluj va juca, miercuri, cel mai important meci al sezonului, cu Dinamo București, dar până atunci mai poate face un pas spre Liga 2.
Echipa noastră se află în fața ultimelor două partide din turul campionatului, cu Avântul Reghin și Industria Galda de Jos, între ele fiind duelul împotriva “Câinilor roșii”, din optimile de finală ale Cupei României.
Antrenorul Adrian Falub crede că “U” va deveni principala favorită la promovare dacă va câștiga ambele meciuri din campionat și a explicat motivele pentru care întâlnirea cu Dinamo îl pune serios pe gânduri.
“Dacă vom reuși să învingem în următoarele două partide, vom lua o opțiune importantă pentru promovare, dar nu cred că lupta se va încheia în această iarnă. Între cele două meciuri de campionat, avem unul în cupă, cu Dinamo. Întâlnim Reghinul înaintea unei partide împotriva unei echipe puternice din Liga 1 și va fi foarte greu să-i motivez pe jucători, pentru că ei se vor gândi la Dinamo. Apoi, în aceeași săptămână, ne vom deplasa la Galda și îmi va fi cel puțin la fel de dificil să îi recuperez. Sper, însă, să trecem cu bine peste acest program dificil. Pentru început, trebuie să câștigăm jocul de vineri”, a declarat Falub.
Înaintea meciului de mâine, cu Avântul Reghin (ora 15:30, Cluj Arena), FC Universitatea Cluj e liderul seriei a 5-a, cu 29 de puncte, două peste ocupanta poziției secunde, Performanța Ighiu.
Partida va fi condusă la centru de Răzvan Necrici, ajutat la cele două tușe de Sergiu Tudor Albu și Sergiu Neichi, ambii din Satu Mare.
Biletele costă 10 lei la peluză, 12 lei la Tribuna a 2-a și 40 de lei la VIP (Tribuna 1, etajul 3), în timp ce elevii, studenții și pensionarii vor plăti 1,9 lei (doar cu buletinul de identitate și carnetul de elev / student, vizat la zi, respectiv talonul de pensie). Ele se găsesc la standul nostru din Iulius Mall, la Sala Polivalentă, dar și online, pe site-ul www.bilete.ro. Mâine, casele de bilete de la Cluj Arena vor fi deschise începând cu ora 11:00.
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin