“Studenții”, pregătiți pentru duelul cu FC Ardealul. “Ne gândim numai la victorie”

“Studenții”, pregătiți pentru duelul cu FC Ardealul. “Ne gândim numai la victorie”

16 mai 2017 15:00:00
  FC Universitatea Cluj va juca miercuri, la Baza Sportivă din cartierul Someșeni, meciul restant din cadrul etapei a 24-a, cu FC Ardealul. Partida este programată la ora 18:00. “Șepcile roșii” continuă seria partidelor din trei în trei zile, urmând ca mâine să evolueze în fieful uneia dintre puținele formații care în tur le-au pus probleme. A fost atunci o victorie cu 2-0, adusă de veteranii Dorin Goga și Gabriel Giurgiu. La fel ca până acum, abordăm fiecare meci numai la victorie. Întâlnim o echipă bună a campionatului, de la care de-a lungul timpului au plecat spre Liga I câțiva jucători talentați. E o echipă incomodă, așa cum s-a dovedit și în tur, când plusul nostru de experiență a făcut diferența. Suntem focusați exclusiv asupra acestui duel, peste care sperăm să trecem și de această dată cu bine. Absenții sunt în recuperare (accidentații Alexandru Păcurar, Claudiu Rogozan, Iuliu Hațiegan, n.red), dorința noastră este să îi avem alături de noi cât mai repede. Ne dorim să evităm alte accidentări, iar la ora barajului să fim în efectiv complet. Fac un nou apel la fanii Universității, pe care îi așteptăm în număr cât mai mare alături de noi”, ne-a declarat antrenorul Marius Popescu (foto), la finalul antrenamentului din această după-amiază. “U” Cluj a strâns 70 de puncte în 24 de meciuri, în timp ce Ardealul se clasează pe locul 9, cu 9 victorii, două remize și 13 înfrângeri, echivalentul a 29 de puncte. Foto: Cristian Cosma
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii