Superstats. Cifrele sezonului: Fundașii

Superstats. Cifrele sezonului: Fundașii

20 dec. 2020 20:17:19

Prin seria „Superstats. Cifrele Sezonului”, alături de partenerul nostru principal, Superbet, vă prezentăm statisticile individuale ale „studenților” în cele 16 jocuri oficiale disputate de la începutul sezonului 2020/2021, până acum, la final de an.

Echipa noastră a început această stagiune cu o linie de fund ce îmbină entuziasmul unor fotbaliști tineri, dorinici să își câștige locul în primul 11 al Universității și experiența unor jucători care au în spate o carieră vastă atât la nivel național, cât și internațional.

După restructurarea lotului din vară, în compartimentul defensiv au rămas din vechia gardă Inacio Miguel, Tudor Telcean, Andrei Mureșan, Carol Taub, Dan Berci și Robert Neciu, iar Ionuț Ilieș a fost promovat din academie pe postul de fundaș dreapta.

Robert Neciu a fost titularul postului de fundaș stânga. În vârstă de 21 de ani, Neciu a ajuns la ”U” în pauza de iarnă de la începutul acestui an. El a strâns 11 prezențe (865 de minute) de la începutul actualului sezon, toate în campionat, fiind un jucător ce s-a remarcat prin superioritatea creată în zona careului advers, datorită cursivității acțiunilor personale. În meciul cu Rapid București (0-1) din etapa a 10-a, Robert a suferit o accidentare ce îl va ține departe de teren pentru câteva luni.

Carol Taub este la al treilea sezon în tricoul alb-negru. El a bifat 12 prezențe (596 de minute). A jucat ca titular în trei partide de campionat, cele cu Csikszereda (1-2), Dunărea Călărași (2-1) și Ripensia Timișoara (1-0), dar și în primul tur al Cupei României, în victoria cu Unirea Dej (2-0).

Tot pe poziția de fundaș stânga a evoluat și Dan Berci. Revenit după o perioadă presărată cu accidentări, jucătorul în vârstă de 21 de ani a reușit să marcheze în singura sa partidă din acest sezon, succesul cu 8-2 din Cupa României, de pe terenul Hușanei Huși.

În centrul defensivei, FC Universitatea Cluj a reușit două transferuri răsunătoare, iar Gabriel Tamaș și Srdjan Luchin au format cuplul de fundași centrali de bază.

Gabriel Tamaș a strâns 10 prezențe (835 de minute) în echipa Universității. Cu experiența sezoanelor petrecute în campionate precum La Liga, SuperLiga din Turcia sau Premier League, Gabi a devenit rapid unul dintre lideri și coordonatorul de joc, purtând banderola de căpitan încă din prima etapă, când ”U” s-a impus cu 1-0 pe terenul celor de la Aerostar Bacău. Din păcate, acel joc a venit cu prețul unei accidentări. Căpitanul nostru s-a întors pe teren în a doua repriză a partidei cu Unirea Dej din Cupa României, câștigată de „studenți” cu 2-0. Prima reușită a lui Gabriel Tamaș pentru ”U” a venit în ultimul joc al anului. El a înscris în fața Ripensiei Timișoara golul ce ne-a adus pe loc de play-off înaintea pauzei de iarnă.

Srdjan Luchin a bifat 12 meciuri în acest sezon, toate din postura de titlular. A fost integralist în 11 jocuri, fiind schimbat după 74 de minute în etapa a doua, când echipa noastră a fost învinsă pe teren propriu de Politehnica Timișoara (0-1). Cu aceste cifre, fundașul în vârstă de 34 de ani este jucătorul din compartimentul defensiv cu cele mai multe minute adunate. El a fost pe teren timp de 1064 de minute.

 

Triplu campion al României, Andrei Mureșan a continuat și în acest sezon alături de ”U”. A jucat încă din primul minut în șase partide de campionat și în cele două faze ale Cupei României disputate până acum. În total, Andrei Mureșan a acumulat 719 minute pe teren.

Tudor Telcean a devenit o piesă importantă pentru echipa noastră. Aflat la al patrulea sezon în tricoul Universității, tânărul fundaș central a avut parte de o creștere semnificativă ce s-a tradus prin siguranța și maturitatea arătată pe teren. Pe lângă aceste aspecte, el a devenit un jucător multilateral dezvoltat, ce poate evolua atât în segmentul defensiv, cât și în linia mediană, Costel Enache utilizându-l frecvent la mijlocul terenului. La doar 19 ani, Tudor a jucat în 11 meciuri (782 de minute).

În partea dreaptă a defensivei, Inacio Miguel a fost jucătorul cu cele mai multe prezențe. Portughezul în vârstă de 25 de ani are 11 partide jucate (771 de minute). A făcut parte din primul 11 în șapte etape din campionatul Ligii secunde și în șaisprezecimile Cupei României. Inacio a oferit o pasă decisivă în primul meci din campionat. Acesta a contribuit decisiv la golul marcat de Dorin Goga în victoria cu 1-0 de la Bacău.

Cu o vastă experiență în spate, Laurențiu Rus a excelat prin capacitatea de efort pe parcursul meciurilor. El a fost utilizat în opt jocuri (554 de minute). A făcut parte din echipa de start în partidele cu: Pandurii Târgu Jiu (2-0), AFC Turris Turnu Măgurele (4-1), Concordia Chiajna (1-1), CSM Reșița (1-2), Csikszereda (1-2) și Unirea Dej (2-0).

La doar 16 ani, Ionuț Ilieș a făcut pasul spre prima echipă a Universității încă din startul sezonului. Acesta a prins șapte minute pe teren, în succesul cu Aerostar Bacău. După acel joc, a fost titular în etapa a doua, când ”U” a fost depășită cu 1-0 de Politehnica Timișoara, însă a fost schimbat la pauză. Tânărul jucător a acumulat un total de 261 de minute pe teren pentru echipa noastră.

După 14 meciuri jucate, FC Universitatea Cluj are a patra cea mai bună apărare din campionat, cu 12 goluri primite. Din acest punct de vedere, mai bine poziționate sunt CS Mioveni (8 goluri), Metaloglobus (10 goluri) și Politehnica Timișoara (11 goluri).

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii