”U” ajunge la a cincea mutare în această vară. Clubul nostru a ajuns la o înțelegere cu lituanianul Rolandas Baravykas (26 de ani). Noul jucător al Universității, care are 28 de meciuri și două goluri pentru naționala Lituaniei, poate evolua ca fundaș dreapta, dar și pe poziția de fundaș stânga.
Rolandas și-a petrecut perioada junioratul la echipa FC Siauliai, formație din orașul natal. A făcut pasul la nivel de profesioniști în 2013, când a ajuns la Atlantas, echipă din prima ligă a Lituaniei. A fost aproape de a câștiga titlul de campion în acel an, clasându-se la doar două puncte de Zalgiris la final de campionat.
La începutul sezonului 2015/2016, noul jucător al Universității a debutat și în competițiile europene, jucând în preliminariile Europa League. A jucat timp de patru sezoane pentru Atlantas, timp în care a strâns 89 de meciuri.
În ianuarie 2016, fundașul se alătura campioanei en-titre Zalgiris Vilnius. Aici a petrecut trei ani, perioadă în care a bifat 82 de meciuri, a înscris patru goluri și a oferit șase pase decisive. De asemenea, alături de Zalgiris Vilnius a reușit să câștige primul trofeu din carieră, Supercupa Lituaniei din 2017.
În ianuarie 2020, Rolandas schimba țara și era transferat de Nea Salamis din Cipru, unde a evoluat timp de un an. A ajuns apoi la FK Kukësi din Albania, iar după jumătate de an a semnat cu UTA Arad. La UTA, Rolandas Baravykas a fost utilizat în 21 de meciuri de Liga 1, bifând un assist.
Noul fundaș dreapta al Universității a debutat în naționala Lituaniei în 2015, într-o partidă amicală cu Malta. Până în prezent, acesta a strâns 28 de selecții și a marcat două goluri.
Reușita sa din meciul cu Irlanda de Nord, de pe 2 septembrie 2021, a primit titlul de cel mai frumos gol înscris de naționala Lituaniei în 2021.
Bun venit la ”U” și mult succes, Rolandas Baravykas!