UPDATE. Situația medicală din cadrul clubului nostru

UPDATE. Situația medicală din cadrul clubului nostru

10 nov. 2020 21:28:15

FC Universitatea Cluj anunță că jucătorii și membrii staff-ului tehnic auxiliar depistați pozitiv cu SARS-CoV-19 au dezvoltat o formă ușoară și au prezentat doar simptome minore, nefiind necesară internarea. Aceștia au urmat, în izolare, tratamentul recomandat de medici, iar starea lor de sănătate este una bună.

Jucătorii si membrii staff-ului auxiliar depistati pozitiv, ca de altfel și ceilalți sportivi și angajați ai clubului, sunt monitorizați permanent de echipa medicală a clubului, în colaborare cu medici infecționiști.

Pentru reintegrarea lor în programul competițional, la finalul celor 14 zile de izolare, FC Universitatea Cluj colaborează îndeaproape cu Directia de Sănătate Publică Cluj, conform reglementărilor în vigoare și a protocolului dintre FRF si Ministerul Sănătății.

Clubul le mulțumește medicilor clujeni pentru profesionalismul și pasiunea cu care iși fac datoria, dar și suporterilor, pe care i-am simțit aproape în toată această perioadă complicată.

Ne dorim să revenim cât mai repede pe teren si să ne bucurăm împreună de fotbal.

Până atunci, vă rugăm să aveți grijă de voi, să purtați mască și să respectați toate măsurile de protecție.

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii