Întors pentru a patra oară la Universitatea Cluj, Adrian Falub a oferit un interviu pentru site-ul oficial în care vorbește deschis despre situația la zi din vestiarul echipei noastre, dar atinge și subiectul legat de noua provocare pe care a ales să o îmbrățișeze în premieră, cea de manager sportiv.
Fcuniversitateacluj.ro: Bine ai revenit, Adi! Cu ce gânduri începi noul mandat la Universitatea Cluj?
Adrian Falub: Mai în glumă, mai în serios, ți-aș spune că sper ca acesta să fie cel mai scurt mandat din viaţa mea pe banca tehnică a unei echipe. Nu știu dacă a înțeles toată lumea foarte exact și de aceea o spun explicit: sunt antrenorul interimar al echipei. Rolul meu în pregătirea sportivă a Universităţii se încheie în momentul în care vom găsi antrenorul cu care să plecăm la drum într-un proiect de lungă durată. Eu stau acum pe bancă doar conjunctural, pentru că nu puteam acționa impulsiv și să numim un antrenor sub presiunea timpului. Suntem în plin campionat, iar locul din clasament nu ne permite nici un moment de respiro în pregătire.
Vei avea, aşadar, și alte responsabilități. Haide să detaliem puțin acest aspect.
A.F: Sunt bucuros că am venit pe o altă funcție, cea de manager sportiv. Cum am mai zis, asigur interimatul ca antrenor, pentru că vreau, în primul rând, să ieșim din această situație. Responsabilitatea postului este imensă, de felul în care voi forma lotul Universității, de calitatea jucătorilor pe care eu îi voi considera demni de a juca la “U”, depinde succesul nostru. Alături de viitorul antrenor îmi voi asuma îndeplinirea obiectivului.
Deși e abia începutul sezonului, lucrurile nu arată bine nici în clasament, nici în jocul echipei. Cum putem să depășim acest moment?
A.F: S-a pornit la drum cu un obiectiv clar, promovarea, dar după cinci etape avem patru înfrângeri fără gol marcat. Nu neapărat că îți schimbi obiectivul, însă ai alte priorități. Primordial este să începem să câștigăm meciuri, să strângem puncte și să reușim să ieșim din această criză. Odată bifat acest lucru, vom vedea unde ne vom afla în iarnă, după care ne vom face alte planuri. Nu poți depăși acest moment fără muncă, seriozitate și fără jucători. Băieții mei trebuie să înțeleagă că sunt la un club la care locul 3 ocupat la finalul sezonului trecut e considerat o contraperformanță, un rezultat prost. Un rezultat pe măsura Universității este prima poziție, dar astăzi nu putem să vorbim despre așa ceva.
Aminteai mai devreme despre jucători. Cum ți se pare lotul?
A.F: În momentul de față sunt 14 băieți la antrenament. În plus, Dur-Bozoancă, Telcean și Crăciun sunt la loturile naționale. Din ce am văzut până acum, există calitate tehnică, sub nici o formă nu e un lot demn de locul pe care îl ocupă azi în clasament! E important ca ei să înțeleagă că la Universitatea nu sunt străini și români. Aici e un club unde fiecare trebuie să joace cu inima și să contribuie la redresarea sa. Nu orgoliile personale contează acum, ci interesul clubului! Fără îndoială sunt probleme în vestiar, deoarece fără ele nu s-ar fi ajuns în această ipostază. Trebuie să înțeleagă fiecare că primează interesele grupului.
Ce schimbări urmează la nivelul lotului?
A.F: Avem probleme, în primul rând din punct de vedere numeric. Nu știu acum cât de repede putem să găsim jucători liberi de contract, pentru că e și foarte târziu. Cu siguranță vor fi întăriri, dar nu vom aduce pe nimeni de dragul de a face transferuri. Important e ca toată lumea să înțeleagă că e un moment extrem de dificil, unul din care putem să ieșim eroi sau să se întâmple lucruri mai urâte, deși nu vreau să mă gândesc la varianta din urmă.
După împrumutul lui Tordai, va veni și un atacant?
L-am găsit aici pe Gavra, pe Goga, care e al doilea vârf, pe Alex Pop, care ar mai putea să joace în față. Primii doi sunt accidentați, așadar, e evident că mai avem nevoie de unul-doi atacanți, însă nu e atât de simplu să îi găsești, mai ales într-un timp scurt. Să nu uităm că perioada de transferuri s-a încheiat. Mi-aș dori să aducem pe cineva care să ne ajute.
Când vor reveni Gavra și Goga?
A.F: La Gavra situația este puțin mai complicată, dar pe Goga s-ar putea să îl avem sâmbătă la antrenamente. Ambii au probleme musculare și sperăm să se întoarcă repede alături de noi, pentru că în sezonul trecut au marcat împreună 40 de goluri.
Cine va face parte din staff?
A.F: Nu am schimbat încă nimic. Mircea Cojocaru, unul dintre cei mai buni metodişti din România, se va ocupa de acest aspect extrem de important în pregătirea jocurilor. Luci Turcu rămâne și el, la fel și preparatorul fizic Ricardo Proietti, iar antrenor cu portarii e Mihai Nădăban.
Marius Suller?
A.F: Mi-aș fi dorit mult să revină, am discutat cu el, dar a început un alt proiect. Eu îl aștept cu drag.
Ce mesaj le transmiți suporterilor, acum, când esți la al patrulea tău mandat la “U”?
A.F: Nu vreau să îi mint! Eu nu am să îi mint niciodată pe jucători sau pe fani, mai ales pe cei ai Universității Cluj. “U” este echipa clujenilor și trebuie să rămână așa. Este și clubul pe care îl iubesc, am pielea de găină când intru în vestiar! În clipele de cumpănă, această echipă a supraviețuit datorită suporterilor. Fără ei, astăzi “U” nu ar fi existat. Trebuie să susțină echipa, deoarece, repet, e o perioadă extrem de dificilă. În 2015 nu exista stabilitate financiară, dar s-a jucat finala Cupei României. Astăzi stăm foarte bine din punct de vedere financiar, însă traversăm un episod greu din punct de vedere sportiv. Avem 14 jucători la antrenament și un program infernal în față, cu UTA Arad, Dunărea Călărași, Petrolul Ploiești, așa că numai împreună putem să ne redresăm. Aceasta e realitatea!
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin