Victoria care ne poate duce pe primul loc. “Ne dorim cu toții să fim și să ne menținem acolo”

Victoria care ne poate duce pe primul loc. “Ne dorim cu toții să fim și să ne menținem acolo”

3 nov. 2017 14:00:00
Cu un eventual succes, duminică, pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaș 2, FC Universitatea Cluj ar deveni noul lider al seriei. Partida începe la ora 13:00. “Studenții” ar putea să profite, astfel, de faptul că ocupanta primei poziții, Metalurgistul Cugir, de care îi desparte doar două puncte, va sta în această etapă. O victorie la Mediaș, dublată de o alta a Performanței Ighiu (locul 3, 20 de puncte), ar fi, de asemenea, în avantajul “Șepcilor roșii”, care au cel mai bun golaveraj din serie (25-5). “Cugirul va sta în această etapă, așa că, o posibilă victorie la Mediaș, pe care ne-o dorim cu toții, ne-ar duce pe primul loc. Vrem să fim și să ne menținem acolo. E important să rămânem concentrați, să strângem puncte în fiecare partidă. Ne pregătim intens, suntem pe un drum bun și trebuie să avem continuitate. Dacă ne vom face treaba bine, nu avem cum să ratăm promovarea”, a declarat mijlocașul Octavian Ursu, autorul unicului gol al meciului din etapa trecută, cu Unirea Alba Iulia. Antrenorul Adrian Falub nu va putea conta pe căpitanul Gabriel Giurgiu, care a suferit o întindere la aductor. Întâlnirea va fi condusă de o brigadă din Timișoara, cu Aurel Vărzan la centru, ajutat la cele două margini de Alexandru Filip și Patricia Samsudean.
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii