Victorie entuziasmantă cu 14.100 de suporteri în tribună. ”U” – Petrolul: 3-1

Victorie entuziasmantă cu 14.100 de suporteri în tribună. ”U” – Petrolul: 3-1

27 apr. 2022 00:00:54

”U” învinge liderul Petrolul cu 3-1 în etapa a șasea din play-off și trece peste Hermannstadt, ajungând la trei puncte în spatele prahovenilor. Elevii antrenați de Erik Lincar au reușit o primă repriză de vis cu trei goluri pe tabelă consemnate de Ilie și de Tescan, care și-a trecut în cont o dublă.

Într-o atmosferă superbă creată de cei peste 14.000 de suporteri, elevii lui Erik Lincar au intrat foatte determinați și s-au ridicat la nivelul fanilor încă din primele minute. Hofman a bifat prima șansă a partidei în minutul 4, însă Avram a reținut în doi timpi. Golul Universității a venit două minute mai târziu. Fernandes a centrat din stânga, mingea a fost respinsă deficitar de Huja, iar Tescan a profitat și l-a învins pe Avram, iar publicul de pe Cluj Arena a erupt.

”U” a continuat să atace, Ely Fernandes trimițând în bară în minutul 12, la următoarea fază Hofman finalizând cu capul peste poartă.

Minutul 18 aduce o lovitură liberă de la 30 de metri stânga. Pîrvulescu centrează perfect, iar Ilie reia în forță cu capul, mingea intrând în plasa porții ploieștenilor, iar ”U” își dublează avantajul.

Jocul perfect al „studenților” continuă și își face simțit efectul pe tabelă în minutul 26. Pîrvulescu execută o lovitură de colț, Tescan reia cu capul, iar Avram respinge în stânga, balonul intrând în poartă după ce a lovit bara.

Până la pauză, oaspeții și-au trecut în cont primele șanse importante la poarta lui Gorcea, lovind de două ori bara, prin Meijers și Tucaliuc, la prima fază Tescan respingând de pe linia porții.

”U” putea risipi orice emoție în minutul 55 la un contraatac, când Hofman i-a trimis mingea lui Ely Fernandes în centru, însă șeptarul nu a reușit să oprească mingea în fața porții.

În minutul 64, Diarra a redus din diferență transformând o lovitură de la 11 metri. Gorcea l-a faultat în careu pe Măzărache.

„Studenții” au replicat imediat prin Balgiu, care a șutat în forță de la aproximativ 25 de metri, însă balonul a trecut puțin pe lângă.

Erik Lincar a utilizat următorii jucători: Gorcea – Romeo (Ribeiro din min. 85), Ilie, Ispas, Pîrvulescu – Balgiu, Pires (c), Fernandes (Filip din min. 75) – Tescan (Haită din min. 56), Hofman (Ciobanu din min. 75), Boiciuc (V. Alexandru din min. 85)

Rezerve neutilizate: Păun, Dobrescu, Remacle, Gugu.

Erik Lincar la finalul partidei: „O primă repriză în care ne-am creat foarte multe ocazii. E adevărat că terenul a fost destul de greu și am depus foarte mult efort, dar nu le-am dat șanse să aibă numeroase ocazii în prima repriză, dar repriza a doua a fost începută ezitant de noi. Apoi au avut și ei momente bune, în care puteau să revină în joc, să marcheze golul doi.

E o meteahnă a fotbalului românesc, relaxarea asta (n.r. – se referă la repriza a doua). Preluarea lui Ely și iese mingea afară, dar ce să facem? Murim pe margine, albim și o să facem și infarct, că nu avem ce face.

Sunt meciuri cu tensiune, cu presiune. Felicit jucătorii, le-am zis înainte de meci că trebuie să joace ca niște campioni. Pentru mine sunt campioni! Trebuie să facă asta meci de meci”

Cu acest succes ”U” revine pe poziția a doua direct promovabilă și trece cu un punct peste Hermannstadt și la trei de Petrolul. În etapa a șaptea, echipa noastră primește vizita celor de la Unirea Slobozia, sâmbătă, de la ora 15:00.

 

Postat în Fotbal Liga 2 Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii