Universitatea Cluj a întrerupt o serie de 15 ani fără victorie în fața FCSB-ului și a reușit să treacă de formația bucureșteană cu 2 la 1 pe Cluj Arena în runda cu numărul 16, prima din returul sezonului regular în Superligă. Succesul a adus și un salt important în clasament pentru formația noastră, care a încheiat luna octombrie cu meciuri de foc.
Prima acțiune cu adevărat periculoasă le-a aparținut oaspeților, Cordea șutând pe lângă poarta în care se afla Gorcea, ulterior în minutul 16 Chipciu având un șut în blocaj și mingea ajunsă la Thiam n-a găsit drumul spre poartă.
Un moment care avea să conteze ulterior s-a petrecut în minutul 19, când Romario Pires a văzut cartonașul galben, primul avertisment al partidei. După jumătatea reprizei inaugurale FCSB a avut o nouă oportunitate, Compagno trimițând cu capul pe lângă poartă din centrarea lui Edjouma.
Deschiderea scorului a venit dintr-o greșeală în defensiva oponenților, Bic forțându-l pe Șut să piardă mingea și aceasta a ajuns la Thiam (min. 32), cel care a prins un șut superb cu care l-a învins pe Târnovanu și făcea 1-0 pentru Universitatea Cluj. Stângăciile din defensiva FCSB-ului au continuat, Edjouma greșind după o centrare în careu și i-a potrivit astfel mingea lui Ioan Filip, experimentatul jucător al echipei noastre punctând pentru 2-0 în minutul 40.
Avantajul putea chiar să crească cu puțin înaintea fluierului final din prima repriză, Thiam prinzând un șut superb care a nimerit transversala (min. 45+1) și astfel la cabine s-a intrat cu un avantaj de două reușite pentru ”U”.
La scurt timp după reluare și Chipciu (min. 47) a avut o șansă bună de gol, păcălindu-l pe Pantea înainte de șut, dar Târnovanu a reușit să scoată. Peste 10 minute același Chipciu și-a trecut în cont încă o oportunitate de a marca împotriva fostei echipe, de data aceasta șutul fiind peste poartă.
Echipa noastră avea să rămână în inferioritate numerică după ce Romario Pires a încasat un roșu direct (min. 57) în urma unei intervenții imprudente, pentru mai bine de 30 de minute fiind obligați să jucăm în 10 oameni. Prima modificare în tabăra noastră a venit în minutul 63, când în locul lui Vlădoiu și-a făcut apariția pe teren Simion.
Chiar și cu un om în minus, ”U” putea să facă 3-0 în minutul 71, când Thiam l-a deschis pe Bic în dreapta, acesta din urmă șutând pe lângă dintr-o poziție foarte bună. Au urmat câteva momente extrem de reușite pentru Andrei Gorcea, portarul salvându-ne de la încasarea unor goluri.
Autorul primului gol, Mamadou Thiam, avea să iasă în minutul 78, în locul lui intrând Adrian Bălan și cu mai puțin de cinci minute din timpul regulamentar Fulop a irosit o nouă șansă mare de gol. Ratarea avea să se răzbune și Cordea a redus din diferență, 2-1, mai târziu Gorcea salvându-ne iar cu o paradă excelentă.
Ultima ocazie a partidei i-a aparținut lui Fulop, fiind vorba despre o dublă oportunitate în finalul prelungirilor, dar nu l-a putut învinge pe Târnovanu și în cele din urmă a rămas 2-1, scor cu care urcăm pe locul 11 după această rundă. Următorul meci o să fie pe 5 noiembrie în fieful celor de la CSU Craiova, de la ora 21:00.
FC Universitatea Cluj - FCSB 2-1 (2-0)
Echipa de start: Gorcea – Vlădoiu (Simion, din min. 62), Pițian, Ispas, Briceag – Bic (Ilie, din min. 87), Romario Pires, Filip – Chipciu, Thiam (Bălan, din min. 79), Fulop.
Rezerve neutilizate: Iliev – Nowak, Purece, Remacle, Haită, Hofman.
Antrenor: Eugen Neagoe