Sâmbătă, de la ora 11:00, vom trage cortina peste sezonul 2020/2021. Ultima reprezentație a băieților lui Costel Enache din acest campionat va avea loc pe Cluj Arena, adversarul Universității fiind ACSF Comuna Recea.
”U” luptă să încheie sezonul pe primul loc în grupa A din play-out. Pentru ca acest obiectiv dorit și de antrenorul Costel Enache să fie îndeplinit, „șepcile roșii” au nevoie de o victorie în jocul de sâmbătă. Contracandidate pentru poziția de lider sunt Farul și Metaloglobus, ambele formații 39 de puncte, același număr de puncte fiind strâns și de ”U”. Constănțenii se vor deplasa în ultima etapă la Târgu Jiu, unde vor juca împotriva celor de la Pandurii, echipa de pe ultima poziție. Bucureștenii de la Metaloglobus vor juca pe terenul Ripensiei Timișoara. Toate partidele din ultima etapă vor începe la aceeași oră.
Comuna Recea luptă în acest meci pentru a scăpa de locul 5, ocupanta acestei poziții mergând la barajul pentru evitarea retrogradării în liga a treia. Maramureșenii au nevoie de un succes pe Cluj Arena și de un rezultat favorabil la Timișoara. Nevoia de victorie a oaspeților poate fi garantul unui joc spectaculos. Echipa condusă de Florin Fabian a înregistrat până acum trei victorii și două înfrângeri în play-out. Comuna Recea s-a impus în fața celor de la Pandurii Târgu Jiu (5-0), Metaloglobus (3-1) și CSM Slatina (5-2). Recenii au cedat cu 1-3 la Farul și cu 1-2 în deplasarea de la Ripensia Timișoara.
Adversarul de mâine și-a început istoria în 2013. ACSF Comuna Recea a obținut prima promovare în 2015, din Liga a IV în Liga a III-a, iar la sfârșitul sezonului trecut recenii au reușit performanța de a promova în al doilea eșalon fotbalistic din România. ”U” și ACSF Comuna Recea au bifat până în prezent cinci dueluri directe în jocurile oficiale. În stagiunea 2017 – 2018 din Liga a III-a, ”U” s-a impus cu 3-2 pe Cluj Arena și cu 2-0 în deplasare. La finalul campionatului, echipa noastră promova, în timp ce maramureșenii se clasau pe poziția secundă. Cele două formații s-au mai întâlnit și în Cupa României, ambele partide fiind câștigate de „studenți”. În turul al IV-lea din sezonul 2017/2018, echipa noastră se impunea cu 5-1 pe Cluj Arena, iar în ediția următoare cu 3-1 la Recea. La începutul lunii martie a acestui an, echipa noastră a cedat cu 0-1 pe „Centralul” din Recea în ultima deplasare din sezonul regulat.
Costel Enache își dorește ca echipa să încheie sezonul cu o prestație bună și să ocupe primul loc în grupă la finalul celor șase etape din play-out: „Pentru noi cel mai important este faptul că vrem să ne menținem locul 1 în grup[. Acesta este obiectivul nostru de bază. Ne vedem de obiectivul nostru, nu e nimic special pus în joc, decât ceea ce țintim, nu e o adversitate, e un partener de competiție și atât.
Ne-am mișcat bine săptămâna asta. Am văzut tonus, am văzut la băieți încredere și o participare conștientă la ceea ce am făcut săptămâna asta la antrenamente. Sper să fim concentrați și conectați la joc.
Avem niște probleme mai vechi, accidentările lui Golan și cea suferită de Răuță, în rest suntem cam cu toții. Dan Berci are o problemă. Cristi Gavra este cu semne mari de întrebare pentru că nu prea a făcut antrenamente la nivelul nostru după o accidentare suferită la Constanța, de aceea l-am și scos, mai e și Derick Ogbu, care are o accidentare mai veche”, a declarat antrenorul nostru la conferința de presă premergătoare meciului de sâmbătă.
Victor Dican a prefațat jocul: „Obiectivul nostru este să terminăm play-out-ul pe primul loc. Eu consider că locul nostru nu era aici, era în play-off și trebuie să ne confirmăm statutul. Va fi un meci greu, ei sunt acolo, se bat la retrogradare, dar pe noi nu ar trebui să ne intereseze asta. Noi trebuie să ne vedem de jocul nostru și de obiectivul nostru. În fotbal ultima impresie contează, iar la cum văd grupul, atmofera, cred că va fi bine”, a declarat fundașul central.
Meciul dintre FC Universitatea Cluj și ACSF Comuna Recea va fi transmis live în aplicația partenerilor noștri de la Superbet sau pe www.superbet.ro.
De asemenea, partida de sâmbătă va putea fi urmărită pe canalul oficial de YouTube al echipei noastre https://bit.ly/3nXT7zP
Mircea Ardelean (Arad) va fi centralul ultimului joc din acest sezon. Acesta va fi ajutat de tușierii Casian Băla (Arad) și Ion Catană (Târgoviște).