Revenirea pe gazon după meciurile naționalei ne aduce un duel de tradiție la Arad, pe terenul celor de la UTA. Întâlnirea cu arădenii deschide etapa cu numărul 9 a Superligii.
Aradul, teren greu pentru ”U”
„Studenții” luptă vineri pentru prima victorie pe terenul arădenilor în prima ligă după 21 de ani. Echipa noastră se impunea ultima dată la nivelul primei ligi pe Stadionul „Francisc von Neuman” în 1994. Atunci, „studenții” au reușit să se impună cu 2-0, fiind ulterior nevoie de alți 16 ani pentru o victorie la Arad, de data aceasta în Liga 2.
Ultima întâlnire directă ne-a adus calificarea în finala Cupei
”U” și UTA s-au întâlnit pentru prima dată în sezonul 1946-1947 din Divizia A, primul campionat național organizat după Al Doilea Război Mondial. În dublă manșă, recent înființata UTA (I.T.A. la acea vreme, după inițialele întreprinderii Întreprinderii Textile Arad) câștiga în fața „studenților” cu 4-0 pe teren propriu și 5-3 la Cluj-Napoca. S-au scris 96 de capitole până acum în istoria înfruntărilor dintre FC Universitatea Cluj și UTA Arad și au fost marcate 262 de goluri. ”U” a înscris de 131 de ori în poarta arădenilor, primind 134 de goluri, și a câștigat 36 de meciuri. 17 jocuri s-au încheiat la egalitate iar e 43 de ori balanța s-a înclinat în favoarea arădenilor.
Ultima întâlnire directă ne-a adus calificarea în finala Cupei
Istoria recentă ne-a adus și bucurii, în special în Cupa României și la nivelul ligii secunde. Astfel, chiar în ultima întâlnire directă (27.04.2023), echipa noastră s-a impus cu 1-0 prin reușita lui Nistor din penalty și s-a calificat în finala Cupei.
Pe lângă acest meci, ”U” a mai reușit victorii la scor în Liga 2 în sezonul 2018/2019, mai întâi un 4-0 pe terenul oponeților, apoi 3-0 acasă, dar și de un alt succes în Cupă, 2-1 pe 10 februarie 2021.
Deplasări cu multe goluri
Rare au fost momentele în care nu s-a marcat la Arad sau vreo formația a câștigat cu 1-0. Ultimul 0-0 dintre UTA și ”U”, pe terenul multiplei campioane, datează din 1994, iar cel mai recent joc în care publicul arădean a asistat la un singur gol a fost în 1975.
UTA are o primă parte complicată de sezon
Arădenii au parte de un început dificil de campionat, în care au obținut șapte puncte în șapte partide și se află pe locul 14 cu 6-11 golaveraj, având cel mai puțin productiv atac.
Un singur meci a avut formația lui Mircea Rednic fără gol primit până acum, tehnicianul fiind departe de echipă pentru mai multe zile după ce a suferit un infarct miocardic și a avut nevoie de operație.
Mutările verii la Arad
Salvată de la retrogradare în ediția trecută după un baraj cu Buzăul, sextupla campioana a țării a mizat în continuare pe Mircea Rednic pe banca tehnică și a restructurat lotul de jucători.
Au sosit la Arad următorii:
- Franklin Agha (fundaș stânga - 19 ani), Denis Dumitrașcu (mijlocaș stânga - 28 de ani), Stefanos Stroungis (fundaș central - 25 de ani), Cătălin Carp (mijlocaș defensiv - 29 de ani), Andrej Fabry (mijlocaș ofensiv - 26 de ani), Diogo Rodrigues (fundaș dreapta - 23 de ani), Marcelo Freitas (mijlocaș central - 29 de ani), Herald Marku (mijlocaș central - 27 de ani), Godberg Cooper (atacant - 25 de ani), Marko Stolnik (fundaș central - 27 de ani), Albert Stahl (extremă dreapta - 24 de ani), Marko Roganovic (fundaș dreapta - 27 de ani), Ivaylo Markov (fundaș central - 26 de ani), Aleksandar Vucenovic (atacant - 25 de ani), Kyvon Leidsman (atacant - 24 de ani), Denis Lungu (portar - 20 de ani), Bruce Nortey (mijlocaș ofensiv - 19 ani), Frederik Holst (mijlocaș central - 28 de ani), Claudiu Micovschi (extremă dreapta - 24 de ani), Robert Mustacă (extremă dreapta - 20 de ani). Au fost promovați tinerii Raul Stanciu, Ahmet Ekmekci și Cristian Mihai.
Au plecat de la UTA:
- Virgiliu Postolachi (atacant - 23 de ani), Philip Otele (extremă stânga - 24 de ani), Marko Vukcevic (fundaș dreapta - 30 de ani), Roger (mijlocaș ofensiv - 27 de ani), Paul Anton (mijlocaș central - 32 de ani), Erion Hoxhallari (fundaș central - 27 de ani), Andrei Chindriș (fundaș central - 24 de ani), Desley Ubbink (mijlocaș ofensiv - 30 de ani), Idriz Batha (mijlocaș central - 31 de ani), Bautista Cascini (mijlocaș central - 26 de ani), Mihai Dobrescu (fundaș stânga - 30 de ani), Haralambie Mociu (portar - 22 de ani), Robert Rusu (portar - 16 ani), Willie (mijlocaș ofensiv - 30 de ani), Dragoș Balauru (portar - 33 de ani), Cristian Moldovan (mijlocaș ofensiv - 21 de ani), Emanuel Codrea (fundaș stânga - 19 ani), Claudiu Keșeru (atacant - 36 de ani), Stefan Milosevic (atacant - 27 de ani), Romario Benzar (fundaș dreapta - 31 de ani), Raul Șteau (mijlocaș central - 22 de ani), Erico (fundaș central - 33 de ani), Damian Isac (mijlocaș central - 22 de ani), iar mai mulți jucători au fost cedați sub formă de împrumut.
Programul etapei a noua
- Vineri | 18:30 | UTA Arad – FC Universitatea Cluj
- Vineri | 21:30 | Dinamo București – FCU 1948 Craiova
- Sâmbătă | 21:30 | CSU Craiova – Sepsi OSK
- Duminică | 17:00 | FC Hermannstadt – FC Voluntari
- Duminică | 19:15 | Oțelul Galați – Rapid București
- Duminică | 21:30 | Farul Constanța – FCSB
- Luni | 18:30 | Poli Iași – FC Botoșani
- Luni | 21:30 | CFR Cluj – Petrolul Ploiești
Declarațiile lui Ioan Ovidiu Sabău și Filip Ilie
Antrenorul echipei noastre a participat la o conferință de presă înaintea deplasării la Arad și a prefațat jocul cu UTA:
„Este un meci pe care l-am studiat destul de bine, un adversar care în momentul de față a legat niște relații de joc. UTA este o echipă care arată bine și din punct de vedere fizic. Au un prim 11 definit, un antrenor cu multă experiență. Ne așteaptă un meci greu, un public care îi va împinge din spate. Dacă le vom da spații, dacă vom face multe faulturi în preajma careului și vom oferi cornere, e clar că se va crea acel entuziasm, acea încredere pe care ți-o oferă publicul.
Sper să fi fost destul de inspirat în această săptămână în a-i pregăti, a mobiliza echipa și a găsi sistemul și jucătorii potriviți. UTA este o echipă omogenă, care s-a definit. Se cunoaște primul 11, joacă cam aceiași jucători. În momentul în care în etapa a noua ai același lot, același juctători contează foarte mult. Noi trebuie să câștigăm ceva, sau din punct de vedere fizic sau tactic. Trebuie să fim mai buni, trebuie să arătăm ca o echipă.”
„În momentul de față sunt jucători importanți care vor lipsi, jucătorii cei mai în formă care dus greul anul trecut și care au dus greul și la începutul acestui campionat, dar din păcate nu pot să-i folosesc și nu e ușor pentru mine să găsesc alte variante, alte soluții. Este o posibilitate pentru ceilalți să arate ce pot, să confirme, să-și găsească locul. La fel, trebuie să înțelegem ce putem face în momentul de față. Ne interesează să acumulăm puncte, nu cum arătăm.
Jucătorii au calitate individuală. Mulți dintre ei sunt în urmă cu pregătirea, cu puține meciuri jucate, mai ales cei veniți în ultimul moment. Cu preocupare și implicare, eu cred că într-un timp scurt îi pot duce la un nivel bun la care să jucăm fotbal și să ne putem bate de la egal la egal cu orice echipă din campionat.
Pe Chipciu cel puțin două săptămâni nu îl avem, la fel Vali Gheorghe, Nistor, Calcan. Aceștia sunt jucătorii importanți. Îmi pare foarte rău că s-a accidentat Vali Gheorghe, după o lovitură destul de urâtă la antrenament. Îl consider un jucător foarte important pentru noi, e un jucător care are calitate, viteză, personalitate și multă experiență. Cu siguranță atunci când va fi bine ne va ajuta.”
Ajuns recent la ”U”, Filip Ilie a vorbit despre primele sale reușite, din jocurile amicale, și a adăugat câteva idei despre duelul de la Arad:
„Este un debut foarte bun individual. Sper să cresc cât mai mult și să ajut colectivul și să pot debuta la fel atât în Cupă, cât și în campionat. Obiectivul meu este ca prin realizările mele individuale să ajut colectivul cât mai mult posibil. Am fost primit frumos și de suporteri. După cele două meciuri am primit felicitări și mesaje. Un tratament frumos pentru realizările avute până acum. Aș vrea să marchez de câte ori voi intra, de câte ori voi juca. Sunt optimist, am fost primit foarte bine, iar mental stau foarte bine.”
„Avem un colectiv unit și mergem cu gândul doar la victorie. Trebuie să ne dorim în continuare și sunt sigur că vom reuși. Într-adevăr ne lipsesc câțiva jucători, dar noi muncim pentru a-i motiva și pe ei să revină cât mai repede și să le garantăm victoria. Cei care sunt absenți cred în noi și nu ne dorim să îi dezamăgim.”
Duelul dintre UTA Arad și FC Universitatea Cluj va avea loc vineri, 15 septembrie, de la ora 18:30 pe Arena Francisc von Neuman. Radu Petrescu a fost delegat pentru acest meci, urmând să fie ajutat de la margini de Mircea Grigoriu și Ferencz Tunyogi, iar în camera VAR se vor afla Rareș Vidican și Marius Omuț.