Bine ai venit în familia “U”, SYKES România!

Bine ai venit în familia “U”, SYKES România!

25 feb. 2022 11:41:05

Faceți cunoștință cu noul partener al FC Universitatea Cluj, compania SYKES România, parte a Sitel Group®!

Clubul nostru a identificat, alături de reprezentanții noului nostru partener, mai multe direcții de colaborare ce vizează responsabilitatea comună față de societatea clujeană și vom lucra împreună pentru a promova sportul ca parte a unui stil de viață sănătos și fotbalul jucat în culorile alb-negre ca element important al comunității locale.

 “Activitățile sportive de orice fel reprezintă pentru compania noastră un limbaj universal, prin intermediul căruia am promovat mișcarea și interactiunea socială atât de necesare pentru sănătate. Considerăm că orice investiție în promovarea sportului contribuie la prioritizarea unui stil de viață sănătos deoarece performanța atrage priviri și, în final, devine un model.

Mereu începutul e cel mai greu, atunci e nevoie de sprijin și implicare totală. Aceasta este o afirmație general valabilă, fie că e vorba de un nou-născut, o relație, o căsnicie sau un nou business. Am decis să ne implicăm într-un proiect nou, sănătos, transparent, cu speranța să contribuim la succesul lui. Aducem cu noi curajul, încrederea, spiritul de echipă și dorința de a impresiona prin performanță, adică valorile cu care ne mândrim și pe care considerăm că le împartășim cu familia “U”. Aceste valori au adus compania noastră în top 3 mondial, așa cum ne dorim să ajungă și “U” Cluj în topul echipelor de fotbal din România”, a declarat Cristian Palade - CFO SYKES Romania by Sitel Group®.

“Cu sprjinul SYKES, sperăm să oferim din nou clujenilor bucuria victoriilor, dar și mândria de a susține un club așezat pe baze solide și cu un viitor care ne permite să visăm la lucruri mai mari. M-am bucurat să întâlnesc la SYKES o comunitate foarte frumoasă de susținători ai sportului clujean și îi mulțumesc domnului Cristian Palade, de altfel un suporter al echipei noastre, pentru acest parteneriat care s-a născut dintr-o foarte bună înțelegere a fenomenului “U” și a proiectului pe care clubul i l-a expus. Dincolo de toate acestea, constat că brandul «FC Universitatea Cluj» continuă să atragă privirile și să genereze interes în mediul de business, adică tocmai acolo unde, pe termen lung, găsim și resursele pentru succes”, a declarat Mihai Moga – Brand Manager FC Universitatea Cluj.

SYKES, parte a Sitel Group® este unul dintre cei mai importanți trei furnizori globali de produse și soluții pentru experiența clienților (CX). Cu peste 160.000 de oameni de pe tot globul, SYKES conectează în siguranță cele mai populare branduri cu clienții lor în peste 50 de limbi. Indiferent dacă sunt digitale sau bazate pe voce, soluțiile SYKES oferă un avantaj competitiv în toate punctele de contact cu clienții.

Postat în Fotbal Liga 2 Stiri Homepage Posts De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii