Donaldo Açka: „Vreau să dau totul la fiecare meci, să lupt pentru această echipă”

Donaldo Açka: „Vreau să dau totul la fiecare meci, să lupt pentru această echipă”

9 ian. 2021 17:41:27

FC Universitatea Cluj a început campania de achiziții din intersezon prin aducerea lui Donaldo Açka de la Politehnica Iași.

Mijlocașul defensive s-a prezentat la reunirea lotului și a luat parte la primul antrenament al anului pentru „studenți”.

El a făcut primele declarații în tricoul Universității și le-a transmis un mesaj suporterilor echipei noastre:

Am venit la o echipă cu un nume mare. Sunt foarte fericit să fiu aici și vreau să dau totul la fiecare meci, să lupt pentru această echipă. Îmi doresc ca la finalul sezonului să ajungem în prima ligă, acesta este obiectivul meu aici. Sper să fac totul cât mai bine și să cresc alături de ”U”.

În vârstă de 23 de ani, Donaldo Açka a făcut primii pași în fotbal la echipa greacă AO Simantron, după care a trecut la Ethnikos Filippiadas.

În vara anului 2017, noul jucător al Universității a avut primul contact cu fotbalul profesionist, prin transferul la AE Karaiskakis, echipă din al doilea eșalon fotbalistic grecesc. El a schimbat după un an țara și a ajuns la KF Luftëtari, în Albania. Pentru „bluzinjtë”, Ntonalnto a bifat 41 de apariții în campionatul intern pe parcursul a două sezoane. A înscris un gol și a contribuit decisiv la alte două reușite. În stagiunea 2018-2019, acesta a debutat și în competițiile europene, în remiza de pe teren propriu a albanezilor, 3-3 cu Entspils, meci din primul tur din preliminariile Europa League.

Înaintea startului actualei ediții de campionat, Ntonalnto Atska a făcut un pas în cariera sa și a ajuns în România, la Politehnica Iași. A strâns opt prezențe în Liga 1 pentru alb-albaștrii.

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii