A doua la rând. “U” Cluj – Luceafărul Oradea 2-0

A doua la rând. “U” Cluj – Luceafărul Oradea 2-0

7 iul. 2018 15:00:00
“Studenții” au trecut, astăzi, în Parcul Sportiv “Iuliu Hațieganu”, de noua lor colegă din Liga 2 și au încheiat mini-seria “amicalelor” verii disputate pe plan local. Echipa noastră va pleca începând de miercuri, 11 iulie, într-un cantonament în Italia, unde va rămâne timp de 12 zile, perioadă în care va juca mai multe alte meciuri-test. După o primă repriză anostă, săracă în ocazii clare la ambele porți, jocul Universității Cluj a arătat mult mai bine în partea a doua, iar Coman a deschis scorul cu un șut plasat, din careu, mingea lovind bara înainte să intre în plasă. Imediat, Takacs a sprintat în banda dreaptă și l-a servit pe Hațiegan, care a trimis fără preluare, spectaculos, puțin peste transversală. Presiunea la poarta Luceafărului s-a intensificat în minutele următoare. Coman, ajuns la “cota” 4 în pregătiri, l-a pus din nou la încercare pe portarul oaspeților, în timp ce finalul partidei a adus primul gol al lui Dumitrescu în tricoul lui “U”.  În precedenta partidă de verificare, disputată miercuri, pe Cluj Arena, “Șepcile roșii” s-au impus fără probleme în fața celor de FC Avrig (10-0). Primul “11” al Universității a arătat astfel:  Dinu – Căpușă, Cordoș, Kosnic, Taub – Dumitrescu, Kofi, Florescu – Ursu, Ene, Hațiegan Au mai jucat: Albuț, Dur-Bozoancă, Takacs, Abrudan, Greu, Giurgiu, Hordouan, Micaș, Coman  
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii