A doua la rând. “U” – Farul 2-1

A doua la rând. “U” – Farul 2-1

13 apr. 2019 15:00:00
La patru zile distanță de la succesul cu Daco-Getica București (6-2), echipa noastră a trecut și de Farul Constanța, în capul de afiș al etapei cu numărul 30. Universitatea a deschis scorul repede, la chiar prima fază a meciului, după ce Taub a executat un corner de pe dreapta, iar Gavra a trimis balonul în plasă, cu capul, ajungând la cota “17” într-un clasament al golgheterilor ligii secunde condus tot de el (3). La cealaltă poartă, Dinu a oferit una dintre paradele zilei, la șutul lui Moldovan (24), însă ratarea reprizei i-a aparținut lui Florescu: Goga a bătut o lovitură de colț, Gavra a deviat de la prima bară, iar mijlocașul nostru, venit din spate, a trimis peste poartă din 5-6 metri! (32). Geo Flores avea să se revanșeze, însă, în partea a doua, cu un “assist” de finețe pentru Goga, iar căpitanul nostru de sâmbătă a dublat avantajul “Șepcilor roșii” cu o reluare calmă la colțul scurt (59). Farul a continuat să spere și a pus în pericol poarta “alb-negrilor”. Mai întâi, Dinu a intervenit excelent în fața lui Fotescu (69), ca apoi să fie salvat de transversală la șutul aceluiași jucător (75). Până la urmă, oaspeții au redus din diferență în prelungiri, prin Rosado, dar “U” a bifat victoria care o readuce la egalitate de puncte, 63, cu Chindia Târgoviște, care joacă duminică, pe teren propriu, contra formației ACS Politehnica Timișoara. Duminică, 21 aprilie, la ora 11:30, vom juca în fieful Daciei Unirea Brăila. “U”: Dinu – A. Coman, Cordoș, Sepsi, Taub – Giurgiu, Florescu – Hațiegan, Goga (85, M. Coman), N. Janos (60, Burghele) – Gavra (72, Axente)   Bogdan Lobonț, antrenor FC Universitatea Cluj: “Am obținut o victorie meritată, după o partidă discretă, din toate punctele de vedere, pentru că nu avem ritmul să jucăm două meciuri la distanță de 3-4 zile, atât noi, cât și celelalte echipe. Am urmărit tot ce s-a întâmplat pe parcursul săptămânii și aceasta este realitatea. Nu este, însă, nici un fel de problemă. Sunt experiențe din care învățăm cu toții, așa că ne adaptăm la situațiile ivite. Suntem în cărțile promovării, dar mai trebuie să joace și contracandidatele noastre în această etapă. Important este că am obținut cele trei puncte. Nu a fost ușor, deoarece Farul este o echipă bună, compactă, cu jucători de calitate, bine așezată în teren și pregătită de un antrenor experimentat, Petre Grigoraș. L-am prins ca jucător, am evoluat împotriva sa, dar astăzi am fost adversari pe bancă. Toți fotbaliștii sunt esențiali pentru Universitatea Cluj, indiferent de numele pe care îl poartă”  
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii