Erik Lincar: „Nu mergem să ne apărăm, nu mergem să stăm cu fundul în poartă”

Erik Lincar: „Nu mergem să ne apărăm, nu mergem să stăm cu fundul în poartă”

17 mar. 2022 16:45:52

”U” începe seria jocurilor din play-off cu un duel tare pe „Ilie Oană” împotriva celor de la Petrolul Ploiești. Antrenorul Erik Lincar și noul jucător Mihai Dobrescu au prefațat duelul de sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă.

Erik Lincar a vorbit despre primul adversar pe care echipa noastră îl va întâlni în play-off: „E un adversar redutabil mai ales pe teren propriu. A făcut un singur egal cu FC Buzău, chiar anul acesta, dar diferențele sunt majore față de anul trecut, când în luna decembrie am jucat pe Stadionul „Ilie Oană” în ceea ce ne privește pe noi, pentru că vom avea patru, cinci jucători noi în echipă, care s-a schimbat într-un procent destul de mare. După cum am zis tot timpul, am adus jucători cu calitate foarte bună și mai ales jucători care au jucat la nivelul Ligii 1.

Așteptările noastre sunt foarte mari, mai ales prin prisma ultimelor rezultate din acest an. Nu mergem să ne apărăm, nu mergem să stăm cu fundul în poartă. Mergem la război! Avem încredere, trebuie să fim curajoși și de ce nu să obținem toate punctele din această confruntare.

E greu de spus ce se va întâmpla, mai ales că, după cum ați și remarcat, noi în aceste trei etape am reușit să marcăm nouă goluri, ceea ce reprezintă o medie destul de bună și ne dă încredere că vom reuși să marcăm și la Ploiești” a declarat antrenorul Universității.

Despre revenirea lui Sory Diarra, golgheterul ploieștenilor

„E un jucător foarte bun, dar nu ne îngrijorează. Noi trebuie să ne luăm toate măsurile pentru a-l bloca. Deocamdată nu știm dacă va fi titular, dar cred că are șanse mari să evolueze de la început. Fundașii mei vor trebui să fie foarte atenți. E un jucător foarte abil, cu viteză, tehnic, marcator, de aceea va trebui să ne luăm toate măsurile de siguranță.

Despre posibilitatea ca ”U” să încheie sezonul pe primul loc

„În cazul unei victorii la Ploiești, trebuie să fim extrem de atenți la jocul următor de la Slobozia, pentru că probabil vom juca de la oră matinală, în condiții mai diferite față de celelate stadioane și cu siguranță și acolo ne va aștepta un joc extrem de dificil. Să nu uităm că sunt zece etape, 30 de puncte puse în joc și orice punct sau puncte sunt foarte importante.”

Despre programul din play-off

Nu pot să zic că am avut o tragere la sorți extrem de norocoasă, datorită faptului că din primele patru etape, trei le jucăm în deplasare, dar vine și reversul, când după aceea vom avea în patru etape, trei acasă și una în deplasare la Steaua. Cel mai important, din punctul meu de vedere, este să tratezi foarte serios fiecare joc care urmează.

Noul jucător al Univesității Cluj, Mihai Dobrescu a vorbit despre primele zile alături de noii săi colegi: „Au fost zile foarte bune. Cunoșteam foarte mulți dintre jucători și îmi este mult mai ușor să mă acomodez. Mă simt bine. Este o echipă foarte frumoasă, cu spectatori foarte numeroși și minunați în primul rând. Îmi doresc să ajung alături de echipa asta în Liga 1.”

Fundașul stânga a vorbit și despre duelul de sâmbătă: „Va fi un meci frumos, cu mulți spectari. Din punctul meu de vedere va fi un meci de Liga 1. Echipele astea merită să fie în Liga 1. Sper să fie un meci pe placul telespectatorilor.”

Postat în Fotbal Liga 2 Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii