FC Universitatea Cluj, locul 20 în topul academiilor din România

FC Universitatea Cluj, locul 20 în topul academiilor din România

21 iul. 2021 14:08:42

Centrul de copii și juniori al clubului nostru ocupă poziția a 20-a în topul academiilor din țară, conform clasificării realizate de FRF.  ”U” a înregistrat un total de 73.60 puncte.

În sezonul recent încheiat, echipele de juniori ale Universității Cluj au ocupat locul patru în Liga Elitelor U17 și treapta a cincea a clasamentului în Liga Elitelor U19.

Criteriile de clasificare

Procedura de evaluare acoperă 7 domenii fundamentale pentru performanța în fotbalul juvenil, fiecare cu mai multe categorii. Fiecare categorie este evaluată pe o scară de la 1 la 4 puncte. În același timp, fiecare categorie are o pondere diferită la evaluarea totală. Scorul final depinde de evaluarea tuturor categoriilor din 7 domenii, calculul final ținând cont atât de ponderea fiecărei categorii, cât și a domeniului general în scorul total.

Iată cele 7 domenii și ponderea lor la total (100%), fiecare academie putând obține maximum 100 de puncte:

• Strategie și filozofie-10,6 %

• Echipe și jucători-12,1%

• Staff tehnic-19,4%

• Staff suport-6,8%

• Antrenamente și meciuri-9,7%

• Infrastructură și facilități-20,8%

• Rezultate-20,6%

FRF a demarat din 2019 procesul de clasificare pe baza standardelor de calitate a academiilor, cluburilor cu activitate de copii și juniori și centrelor pentru fotbal juvenil din România. Proiectul a fost configurat cu sprijinul companiei olandeze NMC Bright, cu peste 15 ani de experiență în evaluarea, clasificarea și activitatea de consultanță a academiilor europene.

Pentru Federația Română de Fotbal, dezvoltarea fotbalului la nivel de copii și juniori prin îmbunătățirea activității academiilor și creșterea standardului competițiilor reprezintă un obiectiv strategic. Investirea în centre de copii și juniori oferă oportunitatea ideală pentru descoperirea tinerelor talent care, integrate în sistemul competițional adecvat, contribuie direct la dezvoltarea fenomenului fotbalistic și oferă rezultatele sportive ale echipelor naționale pe care le doresc toți românii. 

Clasificarea introdusă în fotbalul juvenil românesc se bazează pe criterii clare, evaluate pe o scară de la 1 la 4, și va duce atât la dezvoltarea pepinierelor fotbalistice, conferindu-le acestora reputația necesară pentru noi surse de finanțare, cât și la lărgirea bazinului de selecție în cadrul comunităților, fixând premisele performanței pe termen lung.

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii